Riscurile legate de criza financiară și catastrofele naturale fac lumea din ce în ce mai vulnerabilă. Aceasta este aprecierea Forumului Economic Mondial în raportul pentru 2013 privind riscurile la nivel mondial.
Problemele provocate de criza financiară "care continuă" deturnează atenția "de la modificările climatice. În contextul în care evenimente meteorologice extreme sunt în desfășurare", experți din cadrul Forumului Economic Mondial susțin că anul 2013 nu va fi unul favorabil.
Raportul este bazat pe o anchetă realizată asupra unui număr de aproximativ 1.000 de experți și decidenți.
Anul 2012 a fost marcat de uraganul Sandy și inundații în China. În acest context, experții apreciază că o creștere a emisiei de gaze cu efect de seră este deosebit de îngrijorătoare și denunță incapacitatea lumii de a "se adapta la modificările climatice". Această situație antrenează un risc de mediu ale cărui "efecte vor fi tot mai marcante în următorul deceniu".
Conform lui Lee Howell, director general al Forumului Economic și însărcinat cu raportul, "rezistența națională față de riscurile mondiale trebuie să fie o prioritate".
La rândul său, Axel Lehmann, expert în controlul riscurilor în cadrul companiei elvețiene Zurich Insurance Group, spune că a venit "vremea acțiunii", din cauza "creșterii costurilor legate de evenimente ca uraganul Sandy, a unor imense pericole care vizează națiuni insulare si a absența unor soluții la emisiile de gaze cu efect de seră".
John Drzik, director general la Oliver Wyman Group, o firmă internațională de consultanță, menționează că "două furtuni, una de mediu și cealaltă economică, vor sfârși prin a intra în coliziune, dacă nu alocam resursele necesare în vederea reducerii riscului, în creștere, reprezentat de evenimente climatice severe. Prosperitatea generațiilor viitoare este cea care ar putea să fie amenințată".
Un alt risc denunțat în 2013 de către experți este cel al sănătății, marcată de "o rezistență la antibiotice", care "riscă să dea o lovitură de grație sistemelor noastre de asigurări de sănătate vlăguite".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu