Vezi fotografia care l-ar putea salva pe Julian Assange

assange dc
assange dc

Fotografia care l-ar putea scăpa pe Julian Assange de detenţie îl înfăţişează pe el alături de una dintre femeile care l-au acuzat de viol şi este făcută cu 48 de ore înaintea presupusei agresiuni. 

[caption id="attachment_225002" align="alignnone" width="477"] Foto: The Daily Mail[/caption]

Fotografia pare una deloc specială: un grup de prieteni care zâmbesc deschis la cameră. Deşi e zâmbitoare, femeia din stânga imaginii, urma să declare peste 48 de ore că a fost ţinută cu forţa în apartamentul ei şi agresată sexual de fondatorul Wikileaks, Julian Assange. Dacă dovada aceasta va fi prezentată curţii, avocaţii susţin că aceasta îi va submina femeii întreaga poveste şi nu doar atât, potrivit Daily Mail.

La două zile după presupusul atac din Suedia, Assange şi Femeia A, aşa cum e supranumită, au participat la o conferinţă şi la două dineuri, unde se spune că erau practic inseparabili. În timpul petrecerii, Femeia A, a scris pe contul său de Twitter că e alături de ”unul dintre cei mai cool şi mai deştepţi oameni din lume.” Fotografia a fost făcută pe 15 august, 2010, în restaurantul Glenfiddich din Stockholm la un dineu organizat de Rickard Falkvinge, fondatorul Partidului Piraţilor din Suedia (PP), a cărui campanie promovează o mai bună transparenţă guvernamentală. La dineu au mai fost prezenţi liderul PP, Anna Troberg, managerul IT al partidului, Richard Olson, care era însoţit de logodnica sa, Sara Sandberg. De la începutul anchetei Falkvinge şi Troberg au depus mărturie în favoarea lui Assange. După presupusul eveniment, Rickard Falkvinge s-a declarat convins de un lucru şi anume că Femeia A nu se purta ca o victimă sau ca o persoană care a suferit o experienţă sexuală traumatizantă cu doar două zile înainte.

Săptămânalul The Mail on Sunday a aflat că la câteva ore după presupusul atac, Femeia A l-a însoţit pe Assange la o conferinţă a Partidului Social Democrat. Potrivit raportului poliţiei, fondatorul Wikileaks a întâlnit-o aici pe Femeia B, în vârstă de 29 de ani, care avea să-l acuze, de asemenea, de viol.

Julian Assange a primit azil politic din partea Ecuadorului şi se află la ambasada acestui stat din Marea Britanie. De doi ani, australianul se luptă pentru a nu fi extrădat de englezi în Suedia, de unde crede că ar putea ajunge în S.U.A, acolo unde se teme că autoritățile îl vor pedepsi pentru publicarea a sute de comunicate diplomatice ale statului pe site-ul său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel