Vezi în ce măsură sunt mulțumiți românii de sistemul sanitar

Alegeri prezidentiale 2024

Un studiu realizat de IRIS Network indică faptul că România este ţara cu cel mai scăzut nivel de mulţumire faţă de sistemul medical. Doar şase la sută dintre românii care au participat la sondaj s-au declarat mulţumiţi faţă de serviciile oferite.

Autor: Anca Murgoci

La cercetare au participat 28 de ţări, dintre care, ţara noastră se află la acelaşi nivel de  nemulţumire cu Egipt (şapte la sută), Columbia (opt la sută) şi Ucraina (nouă la sută). Şapte din zece persoane consideră că au o stare de sănătate bună. În SUA, Columbia, Irlanda, Canada, Germania, Pakistan şi Indonesia, 80% dintre  locuitori se declară mulţumiţi de starea lor de sănătate. La celălalt pol se află Rusia, Ucraina, Turcia, Polonia, Ungaria şi Chile. În România, procentul celor care se declară mulţumiţi de sănătatea lor este de 72%.

Potrivit MediaFax, problemele din sistemul de sănătate apar din cauza managementului ineficient. La acest capitol, cele mai slabe poziţii sunt ocupate de Columbia, Slovenia, Germania, Grecia şi China.

În Olanda şi Franţa, oamenii consideră că aici pot fi găsite în permanenţă servicii medicale de calitate. În Grecia, România şi Polonia, încrederea oamenilor este redusă vis-a-vis de calitatea serviciilor, dar şi vis-a-vis de sistemul de îngrijire al persoanelor defavorizate din societate.

Dintre cele 28 de ţări, doar 21 consideră că guvernele ar fi cele care ar trebui să asigure finanţarea sistemului de sănătate. 82% dintre români susţin că sănătatea publică ar trebui sprijinită prin fondurile publice.

Ţările participante la studiu sunt: Filanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Olanda, Polonia, România, Rusia, Slovenia, Turcia, Marea Britanie, Ucraina, SUA, Canada, Chile, Columbia, China, India, Indonezia, Malaiezia, Tailanda, Pakistan, Egipt,

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel