Vezi proiectul de funcționare a TVR, propus de PDL

tvr
tvr

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat miercuri că PDL susţine depolitizarea televiziunii publice şi a lansat un proiect de funcţionare a TVR, care propune ca societatea civilă să ocupe şase locuri din cele 13 ale Consiliului de Administraţie, iar mandatul să fie prelungit la 5 ani.

Raluca Turcan a criticat numirea lui Claudiu Săftoiu la conducerea TVR arătând că acesta este un om cu carnet de partid, care a fost purtător oficial de cuvânt al propagandei USL, scrie Mediafax.

Ea a spus că PDL doreşte depolitizarea TVR şi lansează în dezbatere publică, timp de o săptămână, un proiect de organizare şi funcţionare a televiziunii şi radioului public, în care aşteaptă propuneri de la asociaţii profesionale, ONG-uri de specialitate, iar apoi îl va depune la Camera Deputaţilor.

Turcan a menţionat că acest proiect pleacă de la vechiul proiect al său de depolitizare a TVR, căruia i-a adus modificări.

Ea a spus că PDL propune creşterea rolului societăţii civile în Consiliul de Administraţie al TVR astfel încât societatea civilă să ocupe şase locuri din cele 13 din CA, ca persoanele care se află în conducerea TVR să nu mai poată fi demise la evaluarea anuală a rapoartelor de activitate şi ca mandatul membrilor CA să fie prelungit la 5 ani.

PDL mai propune să se separe atribuţiile Consiliului de Administraţie de cele ale Comitetului Director şi să se separe funcţia de preşedinte al Consiliului de Aministraţie de cea de director general, astfel încât preşedintele să fie numit de Parlament, iar directorul general să fie selectat prin contract de management, prin concurs.

Turcan a mai spus că PDL propune şi criterii de profesionalism, moralitate, competenţă pentru membri CA şi că a fost eliminat din vechiul proiect prevederea ca membri CA propuşi de Parlament să se facă în baza algoritmului politic.

Ea a adăugat că Parlamentul va face propuneri pentru şase locuri din Consiliul de Administraţie, iar persoanele propuse nu au dreptul să fie membre ale unui partid politic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel