Președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan, a dezvăluit, vineri, ce tactică folosește primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, pentru a-i induce în eroare pe alegători și pentru a boicota, astfel, alegerile din 9 decembrie.
Lăpușan îl acuză pe edilul Clujului că trimite scrisori alegătorilor prin care îi anunță să voteze la alte secții decât cele comunicate de Biroul Electoral Județean.
„Emil Boc este o simplă păpuşă care încearcă să prostească electoratul în campania electorală. Din punctul meu de vedere, domnia sa continuă campania de boicotare a alegerilor din 9 decembrie, începută la referendumul din vară. Pot să dovedesc pe propria piele. Eu am adresa de buletin în Cluj-Napoca, pe strada Câmpului. Domnul Boc mă informează într-o scrisoare că, din raţiuni administrative, mi s-a schimbat secţia de votare şi mă îndeamnă să votez la Secţia nr. 46 în care dacă mă voi duce, cu siguranţă nu voi putea vota. Am vorbit şi la Biroul Electoral Judeţean Cluj şi mi s-a spus că pe lista lor trebuie să votez la Secţia nr. 24. Adresa la care sunt îndemnat eu să votez este cu totul la altă secţie de votare faţă de secţia unde eu voi vota duminică. În această situaţie sunt şi eu şi sunt şi alţi clujeni, iar acest lucru s-a întâmplat în mai multe zone din Cluj-Napoca”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Remus Lăpuşan, conform pesurse.ro.
Preşedintele PNL Cluj, Marius Nicoară, a declarat, la rândul său, în aceeaşi conferinţă de presă, că Emil Boc „derutează” electoratul. „Mii de oameni au primit aceste scrisori, se vor duce la acea secţie, nu vor fi primiţi şi nu se vor duce mai departe pentru că va fi frig, sunt oameni în vârstă, va ninge, probabil, şi cu această mişcare Emil Boc derutează electoratul şi îl forţează într-un fel să nu se prezinte la vot”, a spus Nicoară. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a declarat, vineri, corespondentului mediafax că, într-adevăr, scrisoarea trimisă lui Remus Lăpuşan conţinea informaţii eronate privind secţia unde ar urma să voteze. „S-a dat dispoziţie de verificare a tuturor numelor de pe străzile unde s-au făcut rearondări la secţiile de votare, pentru a se vedea dacă numai în acest caz este vorba de o eroare sau mai sunt înregistrate situaţii similare. În luna octombrie, în urma unei solicitări a Autorităţii Electorale Permanente, s-a modificat arondarea pe secţii în cazul a 79 de străzi din Cluj-Napoca, iar Primăria a trimis scrisori tuturor alegătorilor pentru a-i anunţa la ce secţii să voteze, iar la blocuri au fost lipite anunţuri cu privire la noua arondare”, a spus Buzatu.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu