O nouă planetă a fost adăugată pe lista încă restrânsă a celor mai bune candidate pentru căutarea unor semne de viață dincolo de sistemul nostru solar, a anunțat miercuri Observatorul European de Sud (ESO), care are sediul în Garching bei München, Germania, informează AFP, potrivit Agerpres.
Această mică planetă numită Ross 128b a fost descoperită pe orbita unei stele din constelația Virgo, la doar 11 ani-lumină în afara Sistemului Solar (un an-lumină echivalează cu 9.460 de miliarde de kilometri).
"Ross 128b este foarte aproape, ceea ce ne va permite să o vedem cu ajutorul unui telescop precum E-ELT (European Extremely Large Telescope) aflat în construcție pentru anul 2025", a declarat pentru sursa citată Xavier Bonfils, astronom în cadrul centrului de cercetare francez CNRS la Observatorul pentru Știința Universului din Grenoble.
Detectată de spectograful HARPS, instalat pe telescopul ESO de 3,6 metri din Chile, planeta orbitează în jurul unei stele pitice (Ross 128) în 9,9 zile.
Potrivit cercetătorilor, Ross 128b ar putea găzdui forme de viață, planeta având dimensiuni similare cu cele ale Pământului — un multiplu de 1,35 — iar temperatura de la suprafața sa ar putea fi apropiată de cea de pe Terra, deci ar putea fi compatibilă cu prezența apei în stare lichidă, indispensabilă pentru viață așa cum o cunoaștem.
În plus, această nouă planetă orbitează în jurul unei stele "calme", atmosfera ei putând să fi rezistat vânturilor și erupțiilor stelare.
Echipa lui Xavier Bonfils așteaptă cu nerăbdare punerea în funcțiune a telescopului E-ELT al ESO, aflat în construcție în Chile, care va permite studierea cu mai multă precizie a planetei Ross 128b și aflarea răspunsului la întrebarea dacă aceasta posedă sau nu o atmosferă și dacă densitatea acesteia este suficientă pentru a proteja planeta de steaua sa (în special de razele X emise de ea).
Ross 128b reprezintă exo-Terra temperată cea mai apropiată de noi după Proxima B a cărei descoperire a fost primită cu mare interes în august 2016. Planeta ar orbita în jurul stelei Proxima Centauri (cea mai apropiată stea de Sistemul Solar) în interiorul zonei "locuibile" care permite prezența apei lichide.
Datorită apropierii sale, Proxima B ar putea fi prima exoplanetă care să poată fi vizitată de o sondă spațială, dacă oamenii vor reuși să dezvolte tehnologia necesară.
Proxima Centauri face parte din sistemul Alpha Centauri, cel mai apropiat sistem stelar de Sistemul Solar, aflat la o distanță de aproximativ 4,2 ani-lumină de sistemul nostru solar.
Câteva mii de alte exoplanete au fost descoperite până în prezent, însă doar circa 50 dintre acestea sunt considerate potențial locuibile.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu