Urmărește emisiunea live


Viața din Pata Rât, pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Când are loc premiera

foto:Opera Națională Română din Cluj-Napoca
foto:Opera Națională Română din Cluj-Napoca

În seara zilei de 10 mai 2024, pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, va avea loc reprezentația unui spectacol inedit de operă contemporană, care vorbește despre viața comunității din Pata Rât. Este vorba despre Waste Side Story, operă-hibrid, în care conlucrează artiști consacrați ai Operei Naționale din Cluj-Napoca și locuitori din Pata Rât.

Alegeri prezidentiale 2024

Libretul aduce în atenția publicului atât problemele, cât și visele celor peste 2000 de suflete izolate în cea mai mediatizată comunitate de romi din România, folosind ca surse documentare chiar mărturiile locuitorilor.

Ce mai înseamnă integrare pentru această comunitate marginalizată?, Ce înseamnă responsabilitate socială pentru fiecare dintre noi?, Care sunt consecințele unei deportări moderne? – acestea sunt doar o parte dintre întrebările deschise din Waste Side Story – spectacol de operă contemporană în cadrul Grand Opera Pata Rât.

„Vizibilitatea și asimilarea informațiilor din cadrul comunităților de romi sunt esențiale pentru implementarea politicilor și inițiativelor care promovează incluziunea și oferă oportunități egale pentru toți membrii comunității. Opera are capacitatea de a explora teme universale prin implicarea creatorilor din comunitățile marginalizate și poate contribui la schimbarea percepției despre romi, evidențiind bogăția lor culturală și artistică și contracarând stereotipurile negative. Prin intermediul operei, se pot crea conexiuni emoționale puternice și se poate promova înțelegerea și empatia între diferitele grupuri sociale”, a declarat Alexandru (Pepe) Fechete, activist rom, facilitator comunitar.

Comunicat ca proiect în cadrul unui eveniment public organizat la Cluj-Napoca în toamna anului trecut, spectacolul se află acum în pregătiri intense, fiind un bun exemplu de colaborare dintre societatea civilă, mediul cultural, mediul public. Libretul operei, semnat de actrița și scenarista Mara Căruțașu, a luat naștere prin organizarea unor ateliere în cadrul comunității, în vederea desfășurării cărora a fost cumpărat un container de 36 metri pătrați, unde au avut loc discuții cu locuitorii din Pata-Rât. Muzica spectacolului a fost compusă de doi tineri compozitori germani, Dominik Schuster și Tobias Gröninger, ambii, cu o experiență semnificativă în muzica de film și operă.

Regizorul spectacolului este Dan Vasile, cel care a semnat, de-a lungul anilor, montarea a peste treizeci de spectacole de teatru, atât clasice, cât și contemporane, iar printre interpreți se vor numără soliști și instrumentiști ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, precum și reprezentanți ai comunității rome locale.

Povestea din spatele spectacolului

„La Pata Rât, groapa de gunoi a Clujului, vorbim de o necropolă a istoriei înscrisă pe dealuri de deșeuri de peste 17 hectare. Vorbim de peste 2000 de cetățeni clujeni aruncați, la rândul lor, la gunoi. Vorbim de poveștile care se zbat să continue pe acest sit.

Una este ceea ce rămâne la finalul zilei dintr-unul din cele mai scumpe orașe din România, Clujul, alta este despre comunitatea de romi care trăiește acolo și care e, într-un fel, ceea ce rămâne după ce se îndepărtează machiajul social. Pentru această comunitate, societatea manifestă uneori puseuri reciclative, dar niciodată nu elaborează o strategie pe termen lung. Waste Side Story e despre povești pe care le aruncăm la gunoi pentru că e mai comod așa. Iar în spatele fiecărei povești e, de fapt, o viață. Și fiecare viață contează”, a mărturisit regizorul Dan Vasile.

Opera Waste Side Story reprezintă un proiect comun, inițiat și organizat de Goethe-Institut, Fundația Alt Art, Opera Națională Română din Cluj-Napoca, Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate, cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României.

Spectacolul face parte din cadrul din proiectul Grand Opera Pata Rât (https://gopr.ro/), o inițiativă din zona artei angajate social care mizează pe auto-împuternicirea comunităților marginalizate de la Pata Rât și pe abordarea relațiilor Pata-Cluj prin capacitatea proceselor culturale de a conecta și apropia oameni, de a genera reflecție și dialog, de a crea spații de întâlnire, de a mobiliza energii sociale emancipatoare.

Grand Opera Pata Rât este un proiect finanțat prin programul „În Stare de Bine” susținut de Kaufland România și implementat de Fundația Alt Art alături de Goethe-Institut București și Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate.

Pata Rât, zonă situată la șapte kilometri de centrul municipiului Cluj-Napoca, este cel mai mare ghetou din Europa care se află lângă un depozit de deșeuri. Este o așezare urbană informală segregată spațial, cu deprivări multiple – mediu toxic, spațiu redus de locuire și lipsa utilităților de bază –, unde locuiesc peste 2000 de persoane (peste 70% romi), dintre care peste 1000 de copii. În lipsa implementării longitudinale a unor politici publice de desegregare, Pata Rât se regenerează permanent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel