Nici Partidul Social Democrat și nici președintele acestuia, nu au cerut renumărarea voturilor sau anularea primului tur al alegrilor prezidențiale.
Dacă românii au ales – și au făcut-o în număr mare, datoria politicienilor este să le asculte vocea și să înțeleagă mesajul transmis cu atâta putere. Pentru că, în democrație, puterea aparține oamenilor, iar politicienii sunt doar cei mandatați, prin vot, să folosească atributele acestei puteri în interesul oamenilor.
Instituțiile statului au datoria de a veghea la integritatea democrației, dar nimeni nu are dreptul și nu trebuie să-și permită să pună în pericol sau să chestioneze însăși esența democrației, dreptul la vot.
De aceea, Partidul Social Democrat s-a luptat și se luptă pentru respectarea legilor în vigoare și pentru garantarea tuturor drepturilor democratice ale cetățenilor României.
Românii au dreptul fundamental de a-și exprima voința în fiecare zi, în raport cu autoritățile statului, nu doar o dată la 4 sau 5 ani.
Duminică, 1 decembrie, cetățenii României sunt așteptați să-și exprime din nou voința, de data aceasta pentru alegerea membrilor parlamentului.
Partidul Social Democrat își exprimă convingerea că tulcenii vor alege înțelept, așa cum au făcut-o întotdeauna. Tulcenii știu cel mai bine prin ce au trecut atunci când la guvernare s-au aflat oameni lipsiți de profesionalism și de empatie. Tulcenii nu pot uita nici criza economică și nici îngrădirile libertăților lor în perioada pandemiei.
Vă invităm să mergeți la vot și să alegeți ceea ce este mai bine pentru Tulcea, pentru voi și pentru familia voastră!
Pe 1 decembrie, votați echipa PSD Tulcea pentru Parlamentul României!
Comandat de Partidul Social Democrat - PSD Organizația Județeană Tulcea - Executat de SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL, portal: www.dcnews.ro. CMF: 11240017
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu