În urmă cu 10 zile, Rusia a invadat Ucraina și viețile tuturor s-au schimbat.
Când Rusia a invadat Ucraina, în urmă cu 10 zile, Alina Vrublevska și Anna Ozerchuck n-au știut ce să facă. ”Eram oarecum obișnuite cu ceea ce se întâmplă acum, dar, la început, am fost terifiate” mărturisește Alina, citată de ABCNews.
Și-au petrecut ultimele zece zile între apartamentul lor din Kiev și subsolul clădirii, care este acum transformat într-un buncăr, unde rezidenții se ascund se bombardamentele rusești. Anna este fotograf și a surprins în imagini fiecare zi în viața de sub Kiev. Vezi aici imaginile
”Adesea, într-un buncăr, este prea întuneric pentru fotografii color. În alb și negru, o imagine granulată arată cum este viața pentru ucrainenii aflați sub asediu” scrie sursa citată.
Când au fost întrebate de ce au ales să rămână în Kiev, Anna a spus: ”Este greu să ai răspunsul corect”. ”Toți ne sunau și ne spuneau să fugim” mărturisește ea. ”În prima zi în care stăteam pe scaunele noastre, nu ne puteam mișca, nu puteam gândi, înghețasem” continuă Anna. Au decis să rămână. Și să ajute cu ceea ce au putut.
”Câteodată este chiar periculos. Multe dintre fotografiile mele au fost făcute în primele zile în buncăr. Pur și simplu am luat camera și am început să fac fotografii tuturor oamenilor din jurul nostru” spune Anna.
Înainte ca bombardamentul să se intensifice, ea a reușit să surprindă câteva instantanee de pe străzile ciudat de liniștite și rafturile goale ale supermarketurilor (vezi imaginile în link-ul menționat anterior, pentru galeria foto).
”Știm că propaganda rusă a funcționat atât de bine încât oamenii pur și simplu nu-și dau seama ce se întâmplă aici. Nu este o simplă operațiune militară, este un război” spune Alina. ”De asta am decis să rămânem. Am muncit în fiecare zi. Nici măcar nu am realizat cum au trecut zilele. Contactăm pe toată lumea, mergem la somn și ne trezim de la explozii, apoi muncim și exploziile încep din nou, apoi ne ducem iar la somn” descrie Alina viața sub Kiev. ”Este ca o zi lungă” spune ea.
Andrii, un alt tânăr din buncăr, povestește că ”Sunt doar 6 grade în parcare, dar știi că este sub pământ și este ferit de bombardamente”. El și alte 40 de familii, unele cu copii mici, au dormit în mașini sau pe cimentul rece din parcare aproape o săptămână. Șobolanii și păienjenii au devenit ultima grijă.
Este a zecea zi de război și continuăm, din păcate, să numărăm.
Citește și: LIVE Război Rusia - Ucraina - ziua 10
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News