Cântăreţul american Vic Damone, devenit celebru în perioada 1940 - 1950, a murit la vârsta de 89 de ani, a anunţat luni familia sa, citată de Reuters.
Vic Damone, cunoscut pentru piese precum "You're Breaking My Heart" (primul loc în topul american), "I Have But One Heart" şi "You Do", a murit la Miami Beach, Florida, în cursul zilei de sâmbătă, din cauza unor complicaţii medicale generate de o insuficienţă respiratorie, au precizat membrii familiei artistului.
Cântăreţul, care a avut succes şi cu piesele "An Affair to Remember" şi "On the Street Where You Live" (locul 4 în topul american), a apărut în programe de televiziune, dar şi în câteva filme, în anii 1960.
Născut la New York, prieten cu Donald Trump
Născut la New York, Vic Damone a fost fiul unui electrician italiano-american şi a dorit să devină cântăreţ datorită lui Frank Sinatra, cu care s-a şi împrietenit după ce s-a lansat în industria muzicală.
El a fost şi un bun prieten al preşedintelui american Donald Trump.
Ascensiune
În 1962, şi-a prezentat propriul show de varietăţi la televiziune, "The Vic Damone Show", difuzat de NBC, după ce a apărut în musicalurile "Hit the Deck" şi "Kismet" în anii 1950.
În 1971, artistul a început să susţină concerte în cazinourile din Las Vegas, iar în 1972 i-a fost oferit rolul cântăreţului Johnny Fontane din filmul "Naşul", pe care, însă, l-a refuzat. În cele din urmă, acel rol i-a revenit lui Al Martino.
Vic Damone şi-a lansat ultimul album în 2002 şi a susţinut ultimul său spectacol cu public în 2011, la vârsta de 82 de ani, când a susţinut un concert sold-out în Palm Beach, Florida.
Autobiografia lui, intitulată "Singing Was the Easy Part", a fost lansată în anul 2009.
Artistul a fost căsătorit de cinci ori şi a avut patru copii, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu