Vica Blochina, cu sânii mutilați - FOTO

Alegeri prezidentiale 2024

Vica Blochina are probleme mari după o operație estetică de mărire a sânilor. Vedeta spune că medicul Adina Alberts, iubita miliardarului Viorel Cataramă, i-a uitat o bucată de aţă chirurgicală după operaţie, scrie click.ro

La şase luni după ce şi-a pus silicoane, sânii Victoriei Blochina arată înfiorător. Ziarul Click! a intrat în posesia unei fotografii care vorbeşte de la sine. În poza care a fost făcută chiar ieri se observă o cicatrice urâtă extinsă pe aproape jumătate din sânul stâng, dar şi un fir de aţă chirurgicală pe care medicul a omis să-l mai scoată după operaţie.

A vrut să fie mai sexy, iar acum trăieşte coşmarul vieţii sale. Când şi-a făcut implant de silicoane, în primăvară, la clinica dr. Adina Alberts, iubita lui Viorel Cataramă, Victoria Blochina nici nu se gândea prin ce urma să treacă. La doar o lună după intervenţie, operaţia a plesnit şi a fost nevoie de o nouă intervenţie. Acesta avea să fie abia începutul unei experienţe traumatizante. La scurt timp, unul dintre silicoane i-a alunecat la subraţ, apoi au început să apară durerile cumplite. Vica a sperat că problemele se vor remedia în timp, dar s-au înrăutăţit. Şi astăzi este chinuită de dureri insuportabile, iar cicatricele care i-au rămas pe sâni ar îngrozi pe oricine.

Dovada este fotografia pe care publicația spune că a primit-o la  redacţie şi care demonstrează aspectul îngrozitor al sânilor Vicăi. Sânul stâng care apare în poză prezintă denivelări inestetice şi o cicatrice foarte urâtă. Contactată de Click!, prezentatoarea emisiunii „Telefonul de la miezul nopţii" ne-a confirmat că fotografia este reală. „Da, am cicatrice oribilă şi mi-a uitat o bucată de aţă în sân. Aceste cicatrici nu pot fi scoase nici măcar cu laserul. Când le-a văzut, la ultimul control, dr. Alberts a zis că trebuie să mi le taie, dar eu nu mai am curajul să mă operez la ea", ne-a spus vedeta de la Antena 2, izbucnind în plâns la telefon.

„Nu înţeleg de ce a dat fotografia cu mine de după operaţie la presă. Nu se gândeşte că am copil şi îmi dăunează? M-a pus să mint la televizor că sunt mulţumită de operaţie şi să le recomand şi altora să se opereze la ea, dar eu nu am putut minţi", ne-a spus Vica.

Ea ne-a mărturisit că sânii i s-au ridicat nefiresc de mult. „Sunt atât de umflată în zona pieptului de parcă aş fi un porumbel călător. Pare că am trei sâni, nu doi. Adina Alberts mi-a făcut cadou încă un sân", a completat vedeta. Luni seara, dr. Alberts a trimis un comunicat prin care anunţa că o va acţiona în instanţă pe Vica.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel