Victimele inundaţiilor din Piatra Neamţ, ajutate cu bani locali

Familiile care au fost afectate de inundaţiile produse în luna iunie în municipiul Piatra-Neamţ vor primi ajutoare financiare de la primărie, valoarea totală a acestora ridicându-se la 115.000 lei a declarat, marţi, într-un comunicat de presă, primarul Dragoş Chitic. 

În urma anchetelor sociale au fost identificate 93 de familii din cartierul Văleni şi 13 familii din Bâtca Doamnei, pentru care Consiliul Local a aprobat, luni, suma de 115.000 lei ca ajutoare de urgenţă.

În toată perioada de după noaptea de 19 spre 20 iunie am fost alături de populaţia afectată pentru a-i sprijini în îndepărtarea efectelor ploilor abundente şi asigurarea unor condiţii decente de trai.Continuăm să intervenim zilnic cu forţă umană şi mijloace mecanizate până când viaţa cetăţenilor care au avut de suferit din cauza inundaţiilor din iunie va reveni la normal, a declarat primarul Dragoş Chitic.

Totodată, pentru familiile afectate din cele două cartiere s-au solicitat, de la Guvernul României, ajutoare în valoare de 312.500 lei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel