Managerului Serviciului de Ambulanță București Ilfov, dr. Alis Grasu, a declarat că peste 70 de persoane s-au prezentat vineri dimineață pentru îngrijiri medicale, după ce au căzut și au suferit fracturi, luxații, entorse sau traumatisme din cauza poleiului în Capitală.
Autor: Bătrînca Mădălina
"În primele trei ore ale dimineţii am avut 291 de solicitări, iar dintre acestea 46 au fost pentru suspiciuni de fracturi, entorse, luxaţii, iar alte 28 au fost pentru traumatisme prin cădere", a precizat managerul pentru Mediafax Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov.
Pentru a evita accidente de acest fel, managerul SABI a recomandat doamnelor să renunțe la încălțămintea cu toc și să folosească ghete cu talpă de cauciuc cu striații adânci, tip bocanci, ori să lipească pe talpa încălțămintei deținute o bandă adezivă sau, ”deși e mai puțin estetic”, să-și pună un ciorap peste gheată. De asemenea, este recomandat mersul cu pași mici, puși cu grijă.
"Atenţie la scări sau la locurile acoperite de zăpadă. Ambele pot fi adevărate capcane. De asemenea, în aceste zile, chiar dacă pare mai cald, iar străzile sunt adevărate patinoare sunt recomandate mănuşile şi căciula pentru a proteja aceste zone în cazul unei evenuale căderi", a explicat medicul. Îmbăcăminte trebuie să fie călduroasă , dar lejeră. Cel mai bine este ca în cădere să încercăm să protejăm capul şi coloana, dar, de regulă, atunci când alunecăm suntem surprinşi şi nu prea mai putem controla căderea", a adăugat medicul.
La Spitalul de Urgenţă Floreasca au ajuns 12 persoane cu fracturi, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului, dr. Bogdan Opriţa.
"La spital s-au prezentat 12 persoane care au alunecat pe gheaţă. Cam atâtea persoane ajung zilnic la ortopedie. Diferă doar modul în care au căzut. Unii cad de la înălţime, alţii din copac, alţii se împiedică sau alunecă pe gheaţă", a mai spus dr. Opriţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu