În opinia eurodeputatului PSD, Victor Boştinaru, îngrijorările privind ACTA, prezentate atât în mass-media cât şi în mesajele cetăţenilor europeni, sunt justificate, motiv pentru care a hotărât să susțină în cadrul delegaţiei şi a Grupului S&D în Parlamentul European votul împotriva acestui tratat, potrivit unui comunicat de presă.
„Am aşteptat o perioadă de timp pentru a mă pronunţa asupra ACTA, chiar dacă opinia mea a fost de la început împotriva adoptării acestui tratat de către Parlamentul European” a afirmat Victor Boștinaru.
Potrivit eurodeputatului PSD, ACTA limitează dreptul la liberă informare a cetățenilor europeni, în contradicţie cu Carta Fundamentală a Drepturilor, și nu face decât să se adauge unei liste intolerabile de derapaje, în contextul în care asistăm deja în Europa şi inclusiv în România la încălcări ale drepturilor şi libertăţilor democratice produse de guverne de dreapta.
Totodată, Victor Boștinaru afirmă că, deși grupul S&D din Parlamentul European şi-a exprimat îngrijorările sale referitoare la acest tratat, inclusiv printr-un proiect de rezoluţie care a fost respins cu contribuţia decisivă a PPE, aceste îngrijorări nu şi-au primit un răspuns nici până astăzi.
Mai mult, eurodeputatul PSD a constat, împreună cu grupul S&D, că Parlamentul European este pus în faţa unei situaţii limită: fie se adoptă tratatul aşa cum este el, pentru că nu se poate modifica conţinutul său, fie se respinge ţinând cont de îngrijorările celor care reclamă tratatul.
Victor Boștinaru consideră că tratatul nu rezolvă problema contrafacerilor, întrucât potenţialii producători ai produselor contrafăcute nu sunt semnatarii acestui tratat și, având în vedere toate îngrijorările și manifestările cetățenilor europeni, nu poate decât să se alăture și să-i susțină pe manifestanți, susținând în cadrul delegaţiei şi a grupului nostru în Parlamentul European, votul împotriva ACTA.
Citește și:
Ramona Mănescu: Parlamentul European poate opri ACTA
Tratatul ACTA, în limba română. Citeşte documentul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News