Victor Ciorbea. Ce a spus Comisiei Europene despre votul din diaspora

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a avut, marți, o întâlnire cu delegația Misiunii Comisiei Europene în cadrul MCV pe Justiție. 

Victor Ciorbea le-a transmis delegaților că, în ceea ce priveşte ordonanţele de urgenţă ale Guvernului în materie electorală, Avocatul Poporului a avut, "de-a lungul anilor, o poziţie constantă în a nu interveni în sensul sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate directă a acestora, date fiind circumstanţele în care acestea erau emise de executiv."

"În dialogul cu reprezentanţii Comisiei Europene, Avocatul Poporului a făcut referire la două ordonanţe de urgenţă, în cazul cărora au existat solicitări de a fi sesizată Curtea Constituţională: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2014 privind modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală, denumită de presă 'Ordonanţa privind migraţia primarilor'.Cu privire la ordonanţele de urgenţă ale Guvernului în materie electorală, domnul Victor Ciorbea a precizat că, de-a lungul anilor, Avocatul Poporului a avut o poziţie constantă în a nu interveni în sensul sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate directă a acestora, date fiind circumstanţele în care acestea erau emise de executiv. Domnia-sa a remarcat faptul că Avocatul Poporului trebuie să fie imparţial şi obiectiv, fără a se angaja ca arbitru în diferendele cu nuanţă politică dintre instituţiile statului", se arată într-un comunicat de presă al Avocatului Poporului. 

Victor  Ciorbea și-a exprimat disponibilitatea sa şi a instituţiei pe care o conduce de a colabora în continuare cu reprezentanţii Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pe justiţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel