Victor Ciutacu a transmis un mesaj tranșant după ce Monica Iacob Ridzi, încarcerată la secţia exterioara a Penitenciarului Gherla, a fost trimisă de urgenţă la Spitalul Penitenciar Jilava din Bucureşti.
"Băi, mutanți care stați cu statu' de drept în gură, în cuget și-n simțiri, poate crapă vreunul gen Ridzi, Pinalti și Pădureanu ca să vă treziți și voi din filmele cu hoții si vardiștii. Da' mi-e că sunteți atât de dezumanizați, încât nici măcar asta nu vă mișcă", a scris Victor Ciutacu pe Facebook.
Se pare că Monica Iacob Ridzi a trebuit să îndure condiții grele în penitenciar. Ea a stat într-o celulă de câțiva metri pătrați, celulă pe care a împărțit-o cu o femeie condamnată pentru omor. În penitenciar, Monica Iacob Ridzi a fost lipsită de orice medicament necesar afecțiunilor grave de care suferă. Singurul lucru pe care l-a putut face pentru a se proteja a fost să ia antibiotic și să poarte masca pe față pentru a evita să i se agraveze starea de sănătate.
Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu