Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a făcut mai multe declarații de la Congresul PSD.
Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a vorbit despre propunerea lui Marcel Ciolacu pentru funcția de comisar european în persoana sa, explicând că decizia finală va fi anunțată după ce premierul va avea o discuție cu partenerii din Coaliție, dar și cu președintele Klaus Iohannis.
"În momentul de față așteptăm discuția care urmează să fie purtată între președintele Marcel Ciolacu și partenerii noștri de Coaliție, probabil și cu președintele României, pentru a vedea care este propunerea de comisar european din partea României.
Există argumente în favoarea mea, sunt vicepreședinte al Parlamentului European, am obținut un număr important de voturi atunci când am fost votat de colegii mei, sunt negociator șef al legislativului european privind bugetul Uniunii Europene. Decizia nu este la mine, însă am remarcat că feedback-ul a fost unul pozitiv la Bruxelles și au existat multe voci din spațiul public din România care au lăudat activitatea mea la nivel european, adică există argumente, dar în sensul acesta decizia finală urmează să fie luată săptămâna viitoare, după acele discuții menționate de premierul României", a declarat Victor Negrescu de la Congresul PSD.
Ulterior, fiind întrebat dacă este momentul pentru un președinte al României de stânga, Victor Negrescu a declarat: "Este vremea unui președinte al României care îi ascultă pe români, care dialoghează cu românii, care se comportă normal, care este mai puțin arogant, care este prezent în spațiul public, care vorbește despre subiectele sociale și economice care sunt importante pentru români.
Campania noastră pentru prezidențiale va fi axată pe români, nu ne vom lupta cu ceilalți, vom căuta să îi convingem pe români să ne sprijine, am învățat din greșelile trecutului, venim cu o altă abordare și cred că Marcel Ciolacu pornește cu o șansă reală să devină viitorul președinte al României".
Reamintim că, în cadrul unor declarații de presă susținute la Bruxelles, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că Victor Negrescu va fi comisarul european din partea României.
"În ceea ce privește comisarul, nu-i prima oară când o spun, am mers cu un nume, el este actualul vicepreședinte al Parlamentului European, domnul Victor Negrescu. Normal că ne-am făcut și un calendar, un deadline, eu sper că cel târziu luni să înaintăm propunerea din partea Guvernului României.
Acest atribut este exclusiv al prim-ministrului, dar, cum este și normal (și deja am și stabilit cu domnul Nicolae Ciucă), vom avea o discuție în următoarele zile. De asemenea, instituțional, dacă dorim o anumită normalitate, voi avea o discuție și cu președintele României, care este reprezentantul României în Consiliul European. Și e normal ca să ne coordonăm în aceste negocieri.
Cred că, fără să-l supăr pe domnul Victor Negrescu, cel mai important în acest moment este de a avea o negociere foarte bună pentru România și pentru un portofoliu cât mai relevant în cadrul Comisiei Europene.
Cu adevărat, propunerea mea este domnul vicepreședinte al Parlamentului European, Victor Negrescu", a spus Marcel Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu