Europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, a făcut apel la o prezență mai puternică a României la masa discuțiilor privind transformarea digitală cu ocazia celei de-a doua ediții a evenimentului “Romanian Digital Day”, organizate de acesta în Parlamentul European.
La eveniment au participat numeroase personalități din domeniu, la nivel european și național, atât din mediul privat cât și din cel public. În marja evenimentului, eurodeputatul român a organizat, împreună cu Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, o expoziție inedită dedicată inovației românești, care a atras zeci de participanți.
"România are un potențial enorm în sectorul digital, dar trebuie să ne folosim abilitățile pentru a dezvolta tehnologii și companii care să fie cunoscute și competitive la nivel global. Uniunea Europeană ne poate ajuta în acest sens, dar, pentru acest lucru, trebuie să învățăm să contăm la nivelul procesului decizional european.
Din 2009 și până în prezent, Comisia Europeană a propus peste 110 măsuri și reglementări europene, transpuse în proporție de 70% în legislația românească. Din nefericire, participarea țării noastre la elaborarea documentelor a fost redusă comparativ cu potențialul nostru.
România merită să fie la masa discuțiilor privind transformarea digitală deoarece poate să contribuie activ la dezbaterile care au loc la nivel european, susținând o abordare incluzivă, focalizată pe oameni și IMM-uri, care face ca inovația să fie accesibilă tuturor. Trebuie să folosim, în acest sens, inclusiv cele circa 10 de miliarde de euro din resurse europene disponibili pentru transformarea digitală a țării noastre.
Faptul că am reușit să aducem împreună, la Bruxelles, atât de mulți actori și decidenți relevanți demonstrează că suntem pe drumul cel bun și că, în curând, România ar putea deveni un jucător influent la nivelul UE" a declarat noul chestor al Parlamentului European, europarlamentarul Victor Negrescu.
La conferința organizată cu sprijinul Grupului S&D din Parlamentul European au participat Comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Iliana Ivanova, Ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, dar și numeroși lideri din domeniul digital, reprezentanți ai mediului asociativ, universitar, business și decidenți din Comisia Europeană și instituțiile publice din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News