Se intensifică discuțiile despre postul României de comisar al Uniunii Europene.
Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre funcția de comisar al Uniunii Europene destinată României, care ar putea fi ocupată, după cum s-a vehiculat în presă, de Victor Negrescu.
„Se zvonește că postul de comisar pe care urmează să îl primească România va fi luat de Victor Negrescu, mai era pe listă și Mihai Tudose. În continuare nu știm care e portofoliul, se mai spune și că nu putem să luăm portofoliul economic pentru că nu suntem în zona euro”, a spus Ioana Constantin, realizatoarea emisiunii ”Politica zilei”.
„E posibil, dar să știți că am avut portofoliul dezvoltării la doamna Corina Crețu și portofoliul transporturilor la doamna Adina Vălean, acestea sunt ministere economice, în ultimii 10 ani nu am fost în zona euro.
Eu cred că onorabilul comisar european trebuie hotărât de toate partidele, măcar prin consens, inclusiv cele din opoziție, inclusiv ai 'mei' (n.r. ironic, cu referire la USR) ar trebui măcar, nu să aplaude, dar măcar să fie de acord cumva informal cu lucrul acesta. Deci, e o treabă mult prea importantă pentru România, pentru continuarea integrării noastre europene. Sigur că totul e în pixul primului-ministru, iar Victor Negrescu, între noi fie vorba, nu e deloc o alegerea rea.
E profesor universitar, știe cum e cu ușile pe la Comisia Europeană, pe la Parlamentul European, deci, n-ar fi o alegere rea. Acum, că nu o să ne mai dea minister economic și ne-o da ministerul pentru extindere, comisariatul pentru extindere, nici acesta nu e un lucru rău, că ne-am apropia mai mult de Republica Moldova, că ea e prima pe listă. Ucraina va avea probleme mari cu integrarea”, a precizat Chirieac, în direct la B1TV.
Foto: Agerpres - Victor Negrescu
După ce Ursula von der Leyen a obținut un nou mandat la cârma Comisiei Europene, a solicitat ţărilor membre, într-o scrisoare, ca până la data de 30 august să propună fiecare câte doi candidaţi - un bărbat şi o femeie - pentru postul de comisar european în viitorul executiv comunitar.
Colegiul comisarilor europeni formează conducerea politică a executivului european pentru cei cinci ani de mandat, iar fiecare stat din bloc are câte un membru.
Pentru a afla mai multe despre solicitarea Ursulei von der Leyen citește aici: România, somată să trimită doi comisari europeni la Bruxelles
Pe surse, au apărut în presă informații că Victor Negrescu s-ar afla pe lista scurtă pentru Comisia Europeană. Din surse alternative, această informație n-a putut fi confirmată de DC News. Pe listă s-ar lua în calcul să fie Mihai Tudose, un nume care a mai fost vehiculat, care a și deschis lista pentru Parlamentul European, dar și o ”doamnă”, acesta fiind un deziderat al politicii românești cu fiecare ocazie, deși ratat fără excepție. Propunerea oficială ar urma să fie făcută la finalul lunii august.
Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca - Mihai Tudose
Citește în continuare aici: Victor Negrescu, pe lista scurtă pentru Comisia Europeană? Numele luate în calcul de Guvern
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu