Victor Negrescu: Set de recomandări pentru educație

Europarlamentrul Victor Negrescu Foto: Facebook
Europarlamentrul Victor Negrescu Foto: Facebook

Vicepreședintele Comisiei pentru Educație din Parlamentul European, eurodeputatul Victor Negrescu vine cu un set de recomandări pentru sistemul de învățământ.

Publicitate

Având în vedere multiplele probleme cu care se confruntă sistemul educațional din România, eurodeputatul Victor Negrescu, vine cu un set de recomandări pentru sistemul de învățământ ce vor sta la baza unui raport ce urmează să fie trimis decidenților naționali și europeni în zona de educație.

“Accesul la educație de calitate este un drept!

Dincolo de protestele populiste, de declarațiile agresive ale celor care trebuie să decidă și de pseudo-strategii pe hârtie avem nevoie de măsuri concrete, de o acțiune coerentă și de soluții pentru ca educația de calitate să nu mai fie un privilegiu.

În urma consultărilor publice organizate, a sondajului realizat recent și a discuțiilor cu partenerii relevanți din domeniu (structuri reprezentative din zona cadrelor didactice, părinților, elevilor, studenților, ONG-urilor) vă prezint succint un set de recomandări pentru sprijinirea educației și recuperarea în cel mai scurt timp a decalajelor generate de închiderea școlilor și incapacitatea celor care decid să implementeze un sistem de educație digitală eficient.

Avem nevoie de un sistem educațional incluziv, adaptat noilor provocări globale și deschis către toți cei care participă la actul educațional. Educația este un parteneriat între elevi/studenți, profesori, părinți, comunitatea locală ce necesită acordul și implicarea tuturor pentru ca procesul de învățare și formare să funcționeze” a comunicat europarlamentarul român, Victor Negrescu.

Setul de recomandări:

* O analiză preliminară a situației actuale din sistemul de învățământ, din perspectiva nivelului de formare, accesului la educație online și pregătirea pentru examenele naționale;

* Introducerea profesorilor și a personalului nedidactic și auxiliar în categoriile prioritare pentru vaccinare și vaccinarea, în cel mai scurt timp, a tuturor celor care doresc;

* Program de testare frecventă, rapidă și gratuită a profesorilor, elevilor și studenților;

* Reorganizarea programei școlare, în vederea adaptării acesteia la noile condiții;

* Redeschiderea parțială a unităților de învățământ, în funcție de condițiile epidemiologice locale și de punctul de vedere exprimat de comunitatea școlară/universitară;

* O evaluare a situației școlare reale (comparativă cu cea anterioară suspendării cursurilor față în față) și a impactului redeschiderii unităților de învățământ;

* Dezvoltarea unui program integrat de recuperare, combaterea abandonului școlar și implementarea unui curriculum adaptat noilor condiții;

* Implementarea unui sistem de suport la distanță și de cursuri de recuperare în grupuri mici pentru elevii/studenții în risc de abandon și în vederea pregătirii examenelor naționale;

* Adaptarea procedurii de examinare la noul context, precum și extinderea și creșterea calității formării competențelor digitale;

* Implementarea unei strategii realiste privind introducerea noilor tehnologii în educație și adaptarea sistemului educațional românesc la tendințele globale;

* Creșterea bugetului pentru educație și alocare a minimum 10% din Planul Național de Redresare și Reziliență pentru sistemul de învățământ (așa cum solicită Parlamentul European, urmare a intervenției eurodeputatului);

* Creșterea salarială prevăzută de lege pentru personalul didactic, precum și mărirea burselor școlare și sociale ale elevilor și studenților;

* Introducerea unor criterii de competență, evaluarea și stimularea performanțelor școlare, creșterea autonomiei unităților de învățământ preuniversitar.

Aceste recomandări, precum și alte propuneri punctuale, pentru care Victor Negrescu militează în Parlamentul European, vor fi incluse într-un raport comprehensiv care va fi comunicat autorităților responsabile în cursul acestei luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel