Publicitate
După înfrângerea tricolorilor cu Grecia, toată lumea speră la o victorie a echipei naționale de marți seară, la București.
Pentru meciul de astăzi, orice încurajare este binevenită. Printre cei mai înfocați susținători ai echipei naționale se află și Mihai Bendeac care a ținut să-i transmită câteva cuvinte selecționerului Victor Pițurcă. Vedeta TV i-a trimis o scrisoare deschisă, prin care îşi arată sprijinul său necondiţionat. Bendeac vorbeşte despre victorii şi înfrângeri, despre ipocrizie şi felul în care acestea se răsfrâng asupra percepţiei românilor în ceea ce priveşte echipa, dar și despre "naţionala României" şi "naţionala lui Piţurcă".
"SCRISOARE DESCHISĂ DOMNULUI VICTOR PIŢURCĂ
Dragă domnule Piţurcă,
Numele meu este Mihai Bendeac. Încă din copilărie, am fost un mare iubitor al fotbalului iar asta m-a urmărit, în mod plăcut, până la maturitate. Nu ştiu dacă dumneavoastră mă cunoaşteţi fiindcă nu am apucat să va parodiez până acum. Deşi pot! Ştiu că, momentan, aveţi cu totul alte probleme. Însă vă asigur că lecturarea acestei scrisori nu v-ar aduce o stare negativă. Nu, nu veţi regăsi aici ceva tendenţios, nu am să fac vreo referire la poreclele dumneavoastră sau la chestiunile mai puţin plăcute care, pe bună dreptate sau nu, circulă în mass media pe seama dumneavoastră. Astăzi, cu inima deschisă, am simţit nevoia să mă adresez lui Victor Piţurcă, antrenorul echipei naţionale.
România suferă de multe lucruri. Însă ceea ce ne face mai mult rău decât, din păcate, ne putem imagina, este IPOCRIZIA. De 25 de ani, ne învârtim într-o paradigmă nefericită. Acel ceva care ne face să avem pretenţii mereu de la alţii. De la politicieni, de la sportivi, de la artişti, de la presă. Niciodată însă, şi aici intervine nenorocirea, DE LA NOI ÎNŞINE. Ne e mai simplu să-i înjurăm pe Băsescu, Ponta, Antonescu, Voiculescu, decât să ne reproşăm faptul că nu am fost în stare să ne unim pentru a identifică măcar un concetăţean pe care să-l investim NOI cu încredere, cu iubire şi să-l ”obligam” să candideze la o funcţie importantă în stat.
Ne e mai simplu să dăm vina pe altceva pentru propria noastră neputinţă. Pentru propria noastră nimicnicie. Suntem o naţie de ”hateri” fiindcă nu ne privim în oglindă. Avem pretenţia ca echipa naţională de fotbal ”sa-şi dea viaţa pe teren” fără să ne întrebăm dacă astăzi, ieri, alaltăieri, noi ”ne-am dat viaţa” pentru profesia pe care am îmbrăţişat-o. Avem pretenţia ca naţionala să joace perfect dar huiduim prima pasă înapoi, primul şut pe lângă. Eu nu cred că Torje nu-şi doreşte victoria. Sau Marica. Sau oricare dintre băieţi. Nu privesc cu superioritate fotbaliştii, aşa cum văd că unii nu mai prididesc de vineri încoace. Cu o oarecare satisfacţie chiar. Şi nu încerc să mă folosesc de acest prilej pentru a-mi face imagine deşi, din transmisia postului RTV, am observat că se poartă... Simt nevoia acută de a mă exprima fiindcă sunt scârbit de atitudinea mârşavă, caterincoasa, balcanică pe care o avem faţă de aceşti băieţi pe care dumneavoastră, mai bine sau mai rău, îi coordonaţi.
Spuneaţi că au fost dărâmaţi psihic după meciul cu Grecia. Sunt convins. Şi vreau ca ei să ştie un fapt indubitabil: ÎNCĂ MAI SUNT ROMÂNI CARE ÎI SUSŢIN! Eu am şi un motiv personal. În urmă cu trei luni, am filmat un scheci pe stadionul Ghencea. Acolo, am fost anunţat că cineva vrea să ne cunoaştem. Era ALEX CHIPCIU. Un sportiv extrem de talentat, nevoit să stea pe bară aproape un an după o intrare criminală a unui alt fotbalist. Nu m-am abţinut să nu-l întreb cum se raportează la cel care i-a făcut asta. Răspunsul lui mi-a arătat că e un Om mai BUN decât aş putea eu vreodată să fiu. Alex a zâmbit, a coborât privirea şi, cu un ton blând, mi-a spus: ”Mihai, eu nu cred că a vrut...”
În încheiere, îi rog pe cei care sunt alături de băieţii ăştia mâine seară, să dea un amărât de share acestei scrisori. Oricât de melodramatica ar fi ea. Dacă în partida retur cu Grecia veţi face un meci mare, miercuri se va vorbi despre ”nationala Romaniei”. Dacă nu, se va vorbi despre ”nationala lui Piturca”. Ăştia suntem... Oricât de penibil ar suna, AM CONVINGEREA FERMĂ CĂ ROMÂNIA SE VA CALIFICA ÎN URMA UNUI MECI FABULOS!
Şi, dacă nu se va întâmplă aşa, nu am nici cea mai mică rezervă în a crede, în continuare, că oamenii ăştia chiar fac acolo, pe teren, tot ce e posibil. Fiindcă nişte jucători precum Chiriches, Rât, Marica, Bourceanu sau Torje nu au minţit şi nu vor minţi vreodată fotbalul. Una e putinţă, alta e dorinţă. Şi dorinţă au cu toţii! Au şi putinţă! Totul ţine de încredere!
Cine ştie, dacă adunăm un număr mare de like-uri, poate le citiţi asta înainte de meci.
Cu toată dragostea,
Mihai Bendeac şi... încă vreo câţiva români. Hai România!", a scris Mihai Bendeac pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu