Premierul Victor Ponta a vorbit, miercuri, în contextul majorărilor salariale pentru personalul sanitar, despre măririle salariale pe care le solicită mai multe categorii de bugetari.
Victor Ponta a declarat, la începutul ședinței de Guvern, că și ceilalți bugetari au dreptate atunci când solicită salarii mărite, iar Executivul va discuta și va negocia cu aceștia, urmând ca, atunci când va putea, să se țină de cuvânt.
"Fac un apel către toți ceilalți bugetari care au dreptate - și ei vor salarii mai mari și merită - să facem cum am făcut în ultimii patru ani și ne înțelegem și negociem și discutăm și, când putem, ne ținem de cuvânt. Spre deosebire de alții care le-au tăiat salariile, noi de fiecare dată le-am dat. De exemplu, la Educație cred că ne-am ținut de cuvânt. În martie a intrat în vigoare prima creștere, în octombrie intră a doua, personalul nedidactic. Deci, cu absolut toată lumea, când ne-am înțeles și am avut banii, ne-am ținut de cuvânt", a spus Victor Ponta, citat de Agerpres.
Premierul le-a transmis celorlalte categorii de bugetari că Guvernul va fi în continuare la fel de serios ca și până acum în această privință.
"Știm cât putem să dăm și nu ne angajăm la ce nu putem să facem", a continuat șeful Executivului.
În ceea ce privește majorările salariale pentru medici, premierul i-a solicitat ministrului de resort, Nicolae Bănicioiu, să vină săptămâna viitoare cu ordonanța care stabilește această decizie.
"Veniți săptămâna viitoare cu ordonanța, pentru că ați economisit bani la Sănătate și nu aveți nevoie de alți bani anul acesta, putem să le punem în aplicare de la 1 octombrie", i-a spus Ponta lui Bănicioiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu