Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că a reușit să obțină pentru România cel mai bun portofoliu la Comisia Europeană. El a apreciat decența adversarului său, Traian Băsescu, de a nu comenta.
România a obţinut cel mai important portofoliu în Comisia Europeană, a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta, care a arătat că, în condiţiile în care România nu putea să păstreze Agricultura, "Dezvoltarea Regională este cel mai bun portofoliu pentru noi".
"În urma unor negocieri extrem de lungi şi complicate, în condiţiile în care România nu putea să păstreze Agricultura, pentru că nicio ţară nu îşi va păstra portofoliul obţinut anterior, eu am obţinut pentru România cel mai important portofoliu pentru noi. Sigur, alte ţări au alte opţiuni, dar dezvoltarea regională înseamnă toate fondurile şi programele de coeziune şi structurale în perioada 2014 - 2019", a declarat Victor Ponta.
Premierul a arătat că însuşi preşedintele Traian Băsescu, "adversarul" său, "a avut suficientă minte ca să nu comenteze mai mult, ştiind că obţinerea portofoliului Dezvoltării Regionale e extrem de importantă".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu