Victor Ponta ameninţă guvernarea cu plângeri penale

Victor Ponta dezaprobă posibilitatea ca în viitoarea şedinţă de Guvern să fie aprobată HG privind alocarea de fonduri către primăriile PDL, din Fondul de rezervă al Guvernului.Autor: Alexandra SanduPreşedintele PSD îi cere premierului să nu trateze cetăţenii în mod discriminatoriu, în funcţie de opţiunile politice, ci în funcţie de nevoile comunităţilor din care fac parte: "Sunteţi premierul României, nu al unei clientele şi al unui grup infracţional. Dacă acceptaţi presiunile de a aloca discreţionar şi pe criterii politicianiste fonduri pentru clientela PDL, veţi deveni complice cu aceasta! […] Domnule Ungureanu, nu repetaţi greşelile predecesorului dumneavoastră!", i-a transmis Victor Ponta primului-ministru. "Vă reamintesc că Uniunea Social Liberală îşi rezervă dreptul de a folosi orice mijloc legal pentru a sancţiona un astfel de derapaj, fiind dispusă să meargă până la depunerea de plângeri penale împotriva celor responsabili", a explicat şeful PSD. Victor Ponta aduce în atenţie necesitatea administrării corecte a banului public. "Traversăm vremuri în care lumea aşteaptă mai multă decenţă şi solidaritate. Avem nevoie ca Guvernul să nu mai fie sursa răului, a corupţiei şi a politizării", a adăugat acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel