Potrivit Lumea Justiției, premierul Victor Ponta ar putea fi urmărit penal, în condițiile în care DNA cere urmărirea penala a fostului ministru al Finanțelor, Daniel Chitoiu, în dosarul ASF, unde ordonanța cu pricina este semnata și de premier. Procurorul-șef al DNA, Codruța Kovesi poate solicita oricând aviz de urmărire penala și pentru Victor Ponta, pe care Basescu l-a numit de zeci de ori “corupt”.
Dosarul ASF se pare că este pe punctul de a produce și alte victime. După ce șeful ASF, Dan Radu Rușanu, a fost reținut pentru 24 de ore, iar pentru fostul vicepremier, Daniel Chițoiu, s-a cerut avizul pentru declanșarea urmăririi penale, Codruța Kovesi poate cere oricând aviz pentru urmărirea penală a prim-ministrului, în conditiile în care acesta a semnat, alături de Daniel Chițoiu și ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, Ordonanța de Urgență privind funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară.
Practic, dacă Daniel Chițoiu a comis o ilegalitate, așa cum susțin procurorii, același lucru l-a făcut și Victor Ponta, care prin semnătura sa a girat neregulile pretins a fi fost comise de către fostul ministru de Finanțe și președintele ASF, Dan Radu Rușanu. Cu alte cuvinte, Ponta poate fi anchetat la rândul său pentru o decizie politică, după ce procurorii au făcut același lucru și cu Daniel Chițoiu, amestecându-se astfel în puterea executivă.
Ordonanța de Guvern privind ASF a primit aviz pozitiv atât de la Consiliul Legislativ, cât și de la comisiile de specialitate din Camera Deputaților, fiind apoi votată în Plen. Așadar, toți cei care au avut vreo legătură într-un fel sau altul cu OUG-ul privind ASF ar trebui să aiba ceva emoții, vorbind aici de cei 251 de deputați care au fost de acord cu această ordonanță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News