Victor Ponta atacă ultima mișcare a PNL: Ce ridicoli!

Comisia Europeană a aprobat, marți, Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 -2020, care aduce din partea Uniunii Europene o finanțare totală de 8,128 milioane de euro. 

Sprijinul pentru dezvoltare rurală este al doilea pilon al politicii agricole comune, care furnizează statelor membre un pachet de finanțare UE gestionat la nivel național sau regional în cadrul programelor multianuale cofinanțate. 

"Very good news - exact azi când PNL susține în Senat moțiunea privind Agricultura/ ce ridicoli", a scris premierul Victor Ponta pe Twitter. 

PNL a cerut demisia ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, în Senat, prin moțiune simplă. Liberalii au susținut că problemele din agricultură sunt: dificultatea cu care agricultorii pot concura pe piața agricolă internă din România, Legea 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol reprezintă "o lovitură decisivă" dată producției românești, în contextul în care obținerea atestatului de producător agricol și a carnetului de comercializare costă între 500 și 850 de lei, decapitalizarea agriculturii românești.

PNL îl mai acuză pe Daniel Constantin că a blocat subvențiile pentru agricultură printr-un ordin dat în aprilie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel