Victor Ponta, condiție pentru votarea Legii Pensiilor

Victor Ponta
Victor Ponta

Victor Ponta, într-o postare pe Facebook, precizează condițiile în care PRO România va vota Legea Pensiilor.  

"Votam Legea Pensiilor doar in conditiile in care Guvernul garanteaza ca are resursele bugetare necesare / cine ii minte si isi bate joc de pensiile romanilor inseamna ca este mai ticalos decat Basescu in 2010 !", a scris liderul PRO România pe Facebook.

Legea sistemului public de pensii, reexaminată ca urmare a deciziei de neconstituţionalitate a CCR, a primit, marţi, raport de adoptare din partea comisiilor reunite juridică şi de muncă ale Camerei Deputaţilor. Legea a fost pusă în acord cu decizia CCR şi urmează să fie votată miercuri în plen.

Secretarul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor Lia Olguţa Vasilescu a precizat, după şedinţa comisiilor de specialitate, că au fost efectuate "clarificări" în ceea ce priveşte plata asigurării sociale de către angajator şi, de asemenea, o corelare cu altă lege pentru pensiile de invaliditate.

"Curtea a cerut la trei paragrafe să fie nişte clarificări, mai precis cine este obligat să plătească dările către stat pentru bugetul asigurărilor sociale şi acolo s-a făcut precizarea că deşi trebuie să le plătească angajatul, cel care le colectează şi le distribuie mai departe este angajatorul. A fost o corelare pentru pensiile de invaliditate în mod normal ar trebui să venim cu o lege privind indemnizaţia socială minimă care ar avantaja persoanele care au în prezent pensie de invaliditate, dar pentru că aşa a solicitat CCR ca să fie foarte clar am operat şi aceste modificări", a afirmat Olguţa Vasilescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel