Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că pentru a spori încasările bugetare ar fi necesară declanșarea unei "cruciade" împotriva insolvențelor și toleranță zero la evaziunea fiscală.
"Haideți să începem cu o mică cruciadă, să avem toleranță zero la insolvență. (...) Pe cifre, 40 de miliarde de lei avem de încasat la buget de la firme aflate în insolvență. Eu nu zic, că nu cred că cineva recuperează 100% debitele din insolvență (...), dar hai să recuperăm 25%. 10 miliarde de lei în plus venituri anul acesta, pentru că vorbim de evaziune fiscală legală, în care un judecător, un administrator special, vine și ne ajută să nu plătim taxe.
Adică eu zic să ne propunem lucruri palpabile și realizabile, ca să avem succes. Sunt gata, dacă aveți o soluție să ne ajutați, să declanșăm cruciada împotriva insolvențelor și toleranță zero la evaziunea fiscală.
Ne-ați ajuta nu pe noi Guvernul, ci România ați ajuta-o extrem de mult", a spus Victor Ponta, la dezbaterea prilejuită de lansarea "Pactului pentru fiscalitate", conform Agerpres.
În context, primul-ministru a afirmat că un pact pentru fiscalitate de succes trebuie să includă, pe lângă principii ca predictibilitate, stabilitate, stimularea investițiilor, debirocratizare și depolitizare, și alte două elemente la fel de necesare: fundamentarea reală a deciziilor, care nu trebuie să se bazeze doar pe impactul bugetar, și consens mai larg în adoptarea măsurilor majore fiscale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu