Victor Ponta, găsit vinovat în cazul Rompetrol - Rafinare

Premierul Victor Ponta, alături de Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului,  urmează să suporte consecimțele în dosarul Rompetrol-Rafinare în urma unei decizii a Curții de Apel Constanța. Aceștia au fost amendați cu 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere de punere a în aplicare a unei decizii judecătoreşti în dosarul amintit.

"Aplică pârâţilor Victor Viorel Ponta şi Gavrilescu Graţiela o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi întârziere de la data comunicării prezentei şi până la data executării (pentru fiecare). Obligă pârâţii Victor Viorel Ponta şi Gavrilescu Graţiela către reclamant la plata penalităţii de 100 lei/zi întârziere pentru fiecare de la data comunicării prezentei şi până la data executării", au decis magistraţii Curţii de Apel Constanţa.

Decizia a fost luată judecători după ce Rompetrol-Rafinare a cerut sancţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, a Guvernului României, dar şi a lui Attila Korodi, Victor Ponta şi a Graţielei Gavrilescu, pentru că nu au pus în aplicare o decizie a instanţei ce vizează rafinăria.

În ceea ce priveşte Guvernul României şi Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, judecătorii au respins cererea de sancţionare a celor două instituţii.

Citește și: Bogdan Chirieac: Problema este dacă domnul Ponta mai dorește să fie prim-ministru

Decizia Curţii de Apel Constanţa este urmare a unei acţiunii înaintate în instanţă de Rompetrol, care a cerut sancţionarea Ministerului Mediului, a Secretariatului General al Guvernului, a premierului Victor Ponta, a fostului ministru al Mediului, Attila Korodi, şi a actualului ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu, pentru că nu au pus în aplicare o decizie definitivă a instanţei, din 2012.

Atunci, Rompetrol Rafinare a cerut în instanţă modificarea Hotărârii de Guvern 60/2008, Planul Naţional de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 şi 2008-2012. În baza Hotărârii de Guvern atacate în instanţă, Rompetrol Rafinare îi reveneau 3,4 milioane certificate, iar compania a cerut, în baza investiţiilor realizate, dublarea numărului de certificate de emisii gaze cu efect de seră alocate de Guvern, solicitare aprobată de instanţă, în 2012, dar nepusă în aplicare de Guvern.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel