Victor Ponta îi ia "lauda" lui Traian Băsescu. "Independența justiției, meritul meu"

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri seară, la B1 TV, că i-a susținut pe actualii șefi ai instituțiilor judiciare. 

"Actualii conducători apreciați ai instituțiilor din justiției au fost susținuți. Pe doamna Kovesi, pe domnul Nițu eu i-am propus și, sigur, unii mă critică pentru asta, dar eu i-am propus. Nici domnul Blaga, nici domnul Iohannis, nici doamna Udrea. Președinta Înaltei Curți a fost votată inclusiv de ministrul Justiției din guvernul meu.(..) Nu sunt oamenii mei, nici nu sunt dușmanii mei. N-am intervenit niciodată în niciun fel în activitatea Justiției și dacă justiția n-a făcut...—că uitați opt ani și jumătate n-am avut cauze, n-am avut condamnări n-am avut nimic. Dacă justiția e considerată că este independentă, nu este meritul celor care opt ani de zile au fost la putere și nu au făcut nimic, ci mai degrabă este meritul meu", a afirmat Victor Ponta, la B1 TV.

ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2014. Elena Udrea, acuzații grave: Toate autobuzele, închiriate pentru 2 și 16 noiembrie

Întrebat cum comentează afirmațiile potrivit cărora dacă va ajunge președinte justiția își va pierde independența, Victor Ponta a răspuns: "Este o minciună pentru că, spre deosebire de cei care spun aceste teorii pe la televizor, repet, cei pe care îi apreciază instituțiile internaționale, îi apreciază inclusiv care mă critică pe mine, au fost în mod direct sprijiniți de mine pentru a avea această independență. Nu s-a modificat nicio lege care să îngrădească justiția, nu s-a tăiat nimic din bugetul justiției, nu a fost atacată nicio persoană din justiție".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel