Victor Ponta s-a prezentat, vineri, în fața judecătorilor de la Înalta Curte la termenul din dosarul Turceni-Rovinari, în care fostul premier este judecat alături de Dan Şova.
Victor Ponta le-a spus judecătorilor că nu recunoaşte faptele de care este acuzat şi că doreşte să dea o declaraţie în cursul cercetării judecătoreşti.
"Nu recunosc faptele şi vreau să dau o declaraţie", a declarat Victor Ponta întrebat fiind de magistraţi dacă doreşte să apeleze la procedura simplificată prin care să recunoască faptele de care este acuzat, potrivit Mediafax.
Aceeaşi atitudine au avut-o şi celelalte persoane cercetate în dosar. Avocaţii din dosar au cerut judecătorilor readministarea probelor din dosar şi reaudierea tuturor martorilor. Instanţa supremă le-a pus în vedere avocaţilor şi procurorului de şedinţă ca până la următorul termen să formuleze cereri de probe noi.
[citeste si]
De asemenea, judecătorii au pus în vedere reprezentanţilor Complexului Energetic Oltenia, care este parte civilă în cauză, să precizeze defalcat pretenţiile civile pentru fiecare contract şi act adiţional din dosar. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 5 aprilie, sedinţa la care va fi audiat Laurenţiu Ciurel, fost director al Complexului Energetic Oltenia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu