Premierul Victor Ponta a explicat, vineri, întrebat fiind dacă se teme de "răzbunarea" lui Marian Vanghelie, ce trebuie să facă PSD pentru a dovedi că se schimbă cu adevărat.
Premierul Victor Ponta a oferit, vineri, un interviu pentru obiectiv.info, în cadrul căruia a fost întrebat la un moment dat dacă se teme de "răzbunarea" lui Marian Vanghelie, exclus din PSD. Răspunzând acestei întrebări, liderul PSD a transmis, implicit, și un mesaj colegilor din partid, avertizându-i că reformele radicale generează și nemulțumiri.
"Cred că dacă vrem să arătăm că PSD-ul se schimbă cu adevărat, tocmai asta trebuie să-l schimbăm: modul de a face politică pe care din păcate dl Vanghelie îl reprezintă. Eu nu răspund la polemici, nu mă tem, nu mă apuc să fac alte lucruri, dar dl Vanghelie reprezintă un mod de a face politică de care eu cred că PSD trebuie să se desprindă definitiv și consecvent și nu e doar el problema. Este vorba de un mod de a face politică, legat de modul de a face politică în trecut, legat de corupție, legat de rolul unor persoane în luarea deciziilor, modul lor de exprimare în public, mentalitatea asupra funcției publice...", a precizat premierul Ponta.
De asemenea, întrebat dacă excluderea lui Marian Vanghelie nu va crea o problemă la nivelul organizației PSD București, în condițiile în care "a aranjat" o majoritate în Consiliul General al Municipiului Bucuești, premierul Ponta a explicat: "Eu cred că nu poți să faci schimbări și reforme radicale fără să superi pe nimeni. Nu ai cum. Nu există. Am încercat eu înainte de 16 și ați văzut cum a ieșit. A ieșit prost. Am zis să nu fie nimeni supărat, să stea toată lumea la un loc. În ceea ce privește administrarea Bucureștiului, eu am oferit și ofer în continuare tot sprijinul Primarului General, după care activitatea în Consiliul General, o să încercăm - prin cei care sunt la PSD, nu avem majoritate - să o ducem spre marile proiecte ale Bucureștiului, nu proiecte de cum ai pune niște oameni pe la RATB și mai furăm niște bani de RADET ce s-a făcut de atâția ani, ci proiecte care țin de dezvoltarea Capitalei și de proiectul pe care l-a simbolizat Sorin Oprescu și politica noastră în București", a mai spus prim-ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News