Victor Ponta promite sprijin concret Republicii Moldova. SMURD, pregătit de intervenție peste Prut

Prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, i-a mulțumit, vineri, premierului Victor Ponta pentru sprijinul acordat de România parcursului european al țării sale, menționând că acesta nu se reduce doar la declarații, ci se materializează prin fapte concrete. Aflat într-o vizită la Chișinău, premierul Victor Ponta  a discutat cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, despre agenda de integrare europeană a Moldovei și relațiile bilaterale de cooperare.  

Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, a menționat că între cei doi premieri există o comunicare aproape permanentă. 'Vizita de astăzi este, la fel, extrem de importantă pentru noi, încă o mărturie în plus că România ne susține consecvent și dezinteresat, ne ajută să avansăm pe calea parcursului european și nu doar cu declarații de susținere și de simpatie, dar și cu resurse financiare, transfer de expertiză, dar și cu abordări foarte punctuale', a declarat șeful guvernului de la Chișinău într-o conferință de presă comună cu omologul său de la București.

Conferința de presă a celor doi premieri a fost precedată de o întrevedere tete-a-tete și de o reuniune a delegațiilor, în cadrul cărora au fost discutate subiecte ce țin de agenda europeană a Republicii Moldova, dar și proiecte în domeniul securității energetice, educației, infrastructurii.

 Referindu-se în mod deosebit la cooperarea celor două state în domeniul educației, Iurie Lenacă a anunțat că vineri a fost semnat un acord de cooperare între ministerele de resort și a subliniat posibilitatea aplicării spiritului și principiilor programului Erasmus între cele două state, dar a menționat că acest lucru nu se va întâmpla în detrimentul burselor oferite de România tinerilor din Republica Moldova.

Serviciul SMURD de la Iași și Galați, pregătit pentru intervenții în Republica Moldova

De asemenea, în cadrul întâlnirii cu președintele Parlamentului moldovean, Igor Corman, Victor Ponta s-a referit la proiectele pe care Guvernul României le va sprijini în Republica Moldova, fiind vorba în special de cele din domeniul educației, de infrastructură și securitate energetică, potrivit unui comunicat al Parlamentului de la Chișinău. Oficialul a declarat că sunt pregătite documentele pentru ca serviciul medical SMURD de la Iași și Galați să intervină în soluționarea cazurilor de urgență pentru cetățenii din Republica Moldova. Potrivit prim-ministrului României, până la sfârșitul anului curent, se planifică finalizarea lucrărilor la gazoductul Iași-Ungheni pe teritoriul Republicii Moldova.

Totodată, Guvernul României este pregătit să ofere experiență autorităților din Republica Moldova în accesarea fondurilor europene și să ofere informații despre ce a însemnat integrarea UE pentru România. 'Sunt importante declarațiile de susținere a Republicii Moldova, dar Guvernul României va veni cu lucruri concrete, pe care să le simtă oamenii', a subliniat Victor Ponta.

Republica Moldova este în așteptarea deciziei instituțiilor europene de a liberaliza regimul de vize pentru cetățenii moldoveni și este pregătită să semneze Acordul de Asociere și cel de Comerț Liber cu UE în cel mai apropiat timp, a menționat Igor Corman.

El a declarat că în perioada următoare reprezentanții Coaliției de guvernare vor desfășura o campanie de informare a cetățenilor despre avantajele integrării europene a Republicii Moldova. 'Avem fermitate în cadrul Coaliției de guvernare de a duce mandatul până la capăt și de a obține rezultate concrete în integrarea europeană a țării noastre', a declarat Igor Corman. (Sursa: Agerpres)

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel