Preşedintele PSD, Victor Ponta, a făcut public, miercuri, raportul activităţii sale pentru primul an de mandat în fruntea social-democraţilor. Documentul include stadiul îndeplinirii celor 22 de obiective prezente în programul "România Corectă" cu care a câştigat Victor Ponta preşedinţia PSD.
Potrivit raportului, postat pe site-ul personal al liderului PSD, dintre cele 22 de obiective cu care şi-a început mandatul şapte sunt declarate realizate, zece demarate, două în curs de realizare şi trei nerealizate, informează Agerpres.
La capitolul "în curs de realizare" se regăseşte prevederea privind asumarea candidaturii de premier de către preşedintele PSD, din 2012. "Preşedintele PSD îşi asumă candidatura de prim-ministru chiar din 2012. Decizia va fi supusă aprobării forurilor interne de conducere", se menţionează în document.
Raportul include şi un sondaj de opinie pe această temă, care relevă faptul că 76% dintre cei intervievaţi şi-a dori ca Victor Ponta să fie candidatul comun al Uniunii Social Liberale pentru funcţia de premier, 23% au optat pentru liderul PNL, Crin Antonescu, iar 1% pentru preşedintele PC, Daniel Constantin.
La capitolul "obiective demarate", în raport se regăseşte rezolvarea problemei sediului central al PSD, dar şi regândirea sistemului de finanţare internă, bugetul partidului reechilibrându-se, în urma unui control mai bun al cheltuielilor, "inclusiv în urma unui audit care a clarificat situaţia datoriilor partidului".
Tot la secţiunea "obiective demarate" se află întârirea departamentelor şi o implicare mai mare a liderilor în construirea de politici, deschiderea PSD spre zone civice şi profesionale şi o prezenţă mai bună alături de români în afara ţării.
Sprijinul pentru afirmarea unor instituţii media de stânga este prezentat tot la capitolul "obiective demarate", în raport menţionându-se că "biroul de presă al PSD va lansa în curând un portal online care va reuni ştiri despre activitatea PSD în toate organizaţiile de partid".
În capitolul "realizări", raportul liderului PSD menţionează îndeplinirea "definirii anuale a politicii de alianţe", adoptată la congresul formaţiunii din luna octombrie 2010, unde s-a decis necolaborarea cu PDL şi apropierea de PNL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News