Victor Ponta, surprins la vederea a doi pionieri în China - Video

Comentariu extraordinar al premierului Victor Ponta în momentul în care a primit un buchet de flori, la finalul călătoriei pe care a întreprins-o, marți, cu trenul de mare viteză, în China, între oraşele Beijing şi Tianjin.

Premierul Victor Ponta s-a deplasat, marți, în China, de la Beijing la Tianjin, pentru a vizita o fabrică şi a se întâlni cu autorităţile localea. Prim-ministrul României a fost însoțit de soţia sa, Daciana Sârbu, şi de ministrul Transporturilor, Ioan Rus.

Călătoria cu trenul de mare viteză s-a desfășurat cu o viteză de aproximativ 296 km/oră, premierului findu-i, totodată, prezentată și reţeaua de trenuri de mare viteză din China.

La finalul călătoriei, atât premierul, cât și soția au fost întâmpinați fiecare cu câte un buchet de flori, aranjamentele florale fiind înmânate de către un băiețel și o fetiță, ambii îmbrăcați cu cămăși albe și purtând cravate de pionier.

"Vai, de când n-am mai văzut din astea!", a declarat premierul, amuzat de buchetul pe care l-a primit, după cum reiese din clipul postat pe Youtube de administrația guvernamentală. 

Premierul Victor Ponta, însoțit de o delegație guvernamentală din care au făcut parte miniștrii Liviu Dragnea, Daniel Constantin, Ioan Rus și Constantin Niță, s-a aflat timp de trei zile, între 30 august şi 3 septembrie, într-o vizită oficială în China, la invitaţia omologului chinez, Li Keqiang, ca răspuns la vizita întreprinsă în România de acesta din urmă în noiembrie 2013.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel