Premierul Victor Ponta a anunțat, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, că va demisiona din fruntea Guvernului dacă va fi condamnat de un judecător. El a precizat însă că îşi va putea demonstra nevinovăţia în instanţă. Primul-ministru a respins apelurile la demisie, explicând că România trebuie să fie un stat "stabil şi predictibil" în cea mai "sensibilă" regiune a Europei şi subliniind că "doar Rusia ar deschide şampanie" pentru "o criză îndelungată" la Bucureşti.
Întrebat în cursul unui interviu acordat pentru The Guardian dacă va demisiona în cazul în care va fi găsit vinovat de o instanţă judiciară, Victor Ponta a răspuns: "Dacă voi fi declarat vinovat de un judecător, sigur că da. Este absolut clar".
Însă premierul României susţine că îşi va dovedi nevinovăţia în instanţă, subliniind că magistraţii nu au ascultat încă versiunea lui.
"Autorităţile fiscale şi Agenţia Naţională pentru Integritate mi-au făcut toate verificările, spunându-mi că totul a fost perfect legal, astfel că voi prezenta aceste documente procurorului. Voi oferi toate explicaţiile şi sunt sigur că totul va fi clar până atunci", a continuat liderul PSD, citat de Mediafax.
Deocamdată, Victor Ponta a respins apelurile la demisie, explicând că România trebuie să fie un stat "stabil şi predictibil" în cea mai "sensibilă" regiune a Europei şi subliniind că "doar Rusia ar deschide şampanie" pentru "o criză îndelungată" la Bucureşti. Victor Ponta a reiterat că este nevinovat şi a respins apelurile la demisie lansate de preşedintele Klaus Iohannis, precizând că nici România, nici Europa nu îşi pot permite instabilitate politică în contextul manevrelor expansioniste ale Rusiei. "România se află în cea mai sensibilă zonă a Europei", a mai declarat șeful Executivului.
"Sperăm că vom încheia această criză politică mică dar intensă, pentru a putea reveni la lucru, dat fiind că Europa vrea ca România să fie stabilă şi predictibilă în această regiune. Cred că doar Rusia ar deschide sticle de şampanie dacă România s-ar afla într-o criză politică îndelungată", a conchis Victor Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu