Premierul Victor Ponta a declarat, la sediul Consiliului European, că va încerca să reprezinte cât mai bine interesele României la reuniunea Consiliului şi că, la întoarcerea în ţară, îl va informa atât pe preşedintele Traian Băsescu, cât şi pe membrii Parlamentului asupra rezultatului discuţiilor.
"Voi încerca să reprezint cât mai bine interesele ţării şi, la întoarcere, îl voi informa pe preşedinte şi Parlamentul", a spus Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că este pentru prima dată după revoluţie când un premier îşi asumă atribuţii ale preşedintelui fără a avea mandat, el precizând că România este reprezentată nelegitim la Consiliul European.
Curtea Constituţională a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului, această atribuţie putând fi delegată de către acesta, în mod expres, prim-ministrului.
După decizia de miercuri a Curţii Constituţionale, premierul Victor Ponta a declarat că va merge, "evident", la Bruxelles, la Consiliul European.
Joi, premierul Victor Ponta a afirmat că a discutat, miercuri seară şi joi dimineaţă cu preşedintele Traian Băsescu despre participarea la CE şi că "rămăsese" să aibă o întâlnire cu şeful statului chiar la Bruxelles, adăugând că va încerca pe cale instituţională să rezolve conflictul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News