Victoria Cociaș, la cinci ani de la dispariția marelui regizor Radu Gabrea: A fost întâlnirea esențială a vieții mele

”Radu Gabrea e întâlnirea destinală cu filmul?”, a întrebat-o Ionuț Vulpescu pe Victoria Cociaș, în podcastul difuzat pe platforma youtube.

”Da, a fost întâlnirea esențială a vieții mele, și personală, și de creație. Ne-am înțeles foarte bine și am lucrat mult împreună. Am lucrat foarte mult cu Radu și îi simt lipsa foarte mult. Nu am reușit decât să încerc să continui acest festival în numele lui, cinci ani mai târziu... Era o relație complexă”, își amintește Victoria Cociaș: ”Adică, sigur că am lucrat în film și l-am ajutat, era un schimb de idei permanent între noi, și în privința filmelor pe care le făcea și în care nu jucam. Sau în privința spectacolelor pe care eu le făceam și el venea să le vadă și să îmi ofere diverse sfaturi. Ne ajutam reciproc, era din punct de vedere creativ o relație foarte frumoasă. Îi spuneam ce nu îmi place, era o discuție întotdeauna creativă. Era și un mare erudit, unul dintre puținii regizori intelectuali de film.”

”Am avut un tip de modestie care nu se potrivește cu profesia!”

”Care e secretul unor relații de tipul ăsta atunci când partenerul de acasă îți e și partener profesional? Cum faci să reziste cât mai mult? Avem exemple... în teatru, în film... în lumea culturală în general. E ceva, e un secret?”, a întrebat Ionuț Vulpescu. 

”Sunt mult mai dese aceste relații în lumea culturală, a răspuns Victoria Cociaș. Probabil pentru că depinde foarte mult de oamenii care sunt implicați în relația asta. Sigur că nu trebuie să încurci relația personală cu cea profesională, se spune, dar, într-un fel, eu am simțit în Radu un sprijin. Am fost întotdeauna destul de... nu timidă, nu aș spune astfel, dar am avut un tip de modestie care nu se potrivește cu profesia. Înțelegeți ce spun? Lucru pe care Radu l-a sesizat și aici a lucrat cu mine. A încercat să îmi insufle această importanță a mea, însă, pe care trebuie să mi-o dau în primul rând eu. Ceea ce, din structura mea, nu am știut, nu am vorbit foarte mult despre mine. Din punctul acesta de vedere îi simt lipsa lui Radu foarte tare, mai ales profesional. Că nu are cine să mă împingă de la spate”. a răspuns Victoria Cociaș. 

”Cum au fost acești cinci ani de după moartea lui?”, a continuat Ionuț Vulpescu.

”A fost foarte greu primul an. M-am ambiționat să fac festivalul acela chiar în anul în care el a murit. Am reușit în toamnă să fac festivalul pe care el l-a creat și să îl duc în continuare, și asta m-a mobilizat puțin. Pe urmă, într-adevăr, au fost și colegii mei care m-au ajutat să intru în niște spectacole, să creez. Creația m-a ajutat, iar acum, joc din ce în ce mai mult. În momentul acesta am zece spectacole care rulează. Numai în stagiunea asta, și care probabil vor trece și în stagiunea următoare, pentru că sunt spectacole care aduc public.

Suntem extrem de creativi! Creativitatea e unul dintre atuurile acestui popor. Tocmai asta trebuie exploatat. E greu, e foarte greu. Sunt ONG-uri, instituțiile culturale toate – și muzeele, și cinematografia – trebuie să meargă aproape de oameni. Se face lucrul acesta prin festivaluri, ca să se atragă cât mai multă lume. Acum am un festival care îl omagiază pe Radu Gabrea, Festivalul de Film Central-European, e a XI-a ediție în acest an! A fost inițiat de Radu Gabrea și a avut loc la Mediaș în ultimii șase ani, l-a mutat la Timișoara, în următorii ani, și acum e în București, la MȚR, cu o ediție specială pentru omagierea lui Radu Gabrea. Vor fi trei filme, în memoria lui Radu, dar și un concurs de filme studențești, care se încheie cu un premiu, premiul Radu Gabrea. Sunt cinci ani de când Radu Gabrea nu mai e printre noi. În anul următor, cum a început festivalul am oferit acest premiu memorial pentru creațiile studențești. Am avut un juriu întotdeauna și astfel am putut evalua filmele studențești.” a continuat Victoria Cociaș. 

Radu a vrut o zonă de creativitate din Europa Centrală

”Erau, într-un fel, și alte vremuri. Radu a vrut să creeze o zonă de filme și creativitate din Europa Centrală. A început de la Austria, și a continuat cu Ungaria, Slovacia, Slovenia, Cehia, Polonia, România. Acestea erau țările. Era un spațiu în care fusese cândva lingua franca idiș. Idișul care lega toate aceste țări. Era exact spațiul central european. Nu e nici Est, nici Vest, ci Centrul Europei. El spunea că prea mult s-a bătut monedă pe apartenența noastră la zona balcanică. Dar am uitat complet de Transilvania care făcea parte din... Middle Europa! A și existat un concept Middle Europa, trezind discuții pe aceste teme cu grupul de la Timișoara. Am mutat la Timișoara festivalul și am inclus și partea balcanică. Fiind mai în Est, într-un fel, și Sud Est, a devenit Middle South-East, și am inclus Grecia, Serbia și Bulgaria. În momentul acesta producțiile cinematografică nu mai țin de o singură țară. Poate fi identitatea regizorului – că e român, că e bulgar, dar producțiile cinematografice acum sunt extraordinar de extinse. Sunt cel puțin două, trei țări care reușesc să procedeze astfel și să intre în conștiința publicului.

Sigur că sunt și producții numai românești, sau numai bulgare, sau numai maghiare, dar puține... nu mai reușesc să ajungă la oameni... mai sunt independenți frumoși, nebuni, care fac producții de film mono, dar e foarte complicat, trebuie foarte mulți bani...” mai spune Victoria Cociaș. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News