Rezultatul final al alegerilor din Statele Unite ale Americii este tot mai aproape de a fi dezvăluit. Victoria lui Joe Biden a fost certificată și într-un alt stat.
Statul-cheie Arizona a certificat oficial luni victoria lui Joe Biden la prezidenţialele din Statele Unite, consolidând în plus victoria democratului în faţa lui Donald Trump care, până în prezent, nu şi-a recunoscut înfrângerea, relatează AFP, scrie Agerpres.
"Astăzi, am semnat certificarea rezultatului alegerilor din 2020 în Arizona", a scris pe Twitter Doug Ducey, guvernatorul republican al acestui stat care a basculat în tabăra democrată pentru prima dată după aproape 25 de ani.
Joe Biden a obţinut o strânsă victorie în Arizona, cu un avans de 10.457 de voturi într-un stat unde au votat aproape 3,5 milioane de alegători.
Responsabilă a operaţiunilor electorale, secretarul de stat democrat din Arizona, Katie Hobbs, a salutat alegerile "desfăşurate cu transparenţă, precizie şi corectitudine, în pofida numeroaselor afirmaţii nefondate care susţineau contrariul".
Arizona a mai certificat victoria candidatului democrat la Senat, fostul astronaut Mark Kelly, pentru ca aceasta "să poată depune jurământul cât mai repede posibil", a subliniat guvernatorul Ducey.
Certificarea rezultatelor din Arizona nu înseamnă obligatoriu sfârşitul recursurilor în faţa instanţei, pentru că acest stat permite contestarea rezultatelor chiar şi după ce au fost validate.
Echipa de campanie a preşedintelui Trump a încercat, fără succes până în prezent, să împiedice prin acţiuni judiciare procesul de certificare a rezultatelor în state-cheie câştigate de Joe Biden.
Printre acestea, ultimul care nu a validat rezultatele sale este Wisconsin, a cărui certificare era aşteptată, de asemenea, luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu