Află în articol ce a decis un judecător din New York!
Un judecător din New York a amânat vineri pentru 26 noiembrie, după alegerile prezidenţiale din SUA, pronunţarea sentinţei în dosarul plăţilor ascunse făcute de Donald Trump către o vedetă porno, conform unui document al instanţei, relatează AFP. Decizia survine ca o victorie uriaşă pentru fostul preşedinte american, care doreşte să revină la Casa Albă.
"Aceasta nu este o decizie pe care Curtea o ia cu uşurinţă, dar este decizia care, în ochii Curţii, serveşte cel mai bine interesele justiţiei", a scris judecătorul Juan Merchan, sesizat de numeroase recursuri ale apărării lui Donald Trump şi care a amânat deja anunţarea sentinţei din 11 iulie pentru data de 18 septembrie.
Pe data de 30 mai, doisprezece juraţi l-au declarat în unanimitate pe Donald Trump vinovat de 34 de infracţiuni de falsificare a unor documente contabile, cu scopul de ascunde plata a 130.000 de dolari către starul de filme porno Stormy Daniels chiar la sfârşitul campaniei prezidenţiale din anul 2016.
Această plată, a cărei disimulare a fost considerată ilegală, avea scopul de a-i cumpăra tăcerea despre o relaţie sexuală pe care ea susţine că a avut-o cu Donald Trump - şi pe care acesta din urmă o neagă - în 2006, când era deja căsătorit cu soţia sa Melania.
Infracţiunea de fals în acte contabile poate fi pedepsită teoretic cu până la patru ani de închisoare, însă judecătorul poate alege o alternativă precum pedeapsa cu suspendare cu probaţiune sau chiar muncă în folosul comunităţii. Acesta este primul caz din istoria Statelor Unite când un fost preşedinte este condamnat pentru o faptă cu caracter penal, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu