Videanu ar putea fi nevoit să plătească 1,3 milioane euro Primăriei Capitalei

adriean_videanu1
adriean_videanu1

Adriean Videanu şi alţi 12 funcţionari trebuie să plătească Primăriei Capitalei 1,3 milioane de euro, a decis Tribunalul Bucureşti. Fostul primar este acuzat că a plătit un cost de cinci ori mai mare decât cel real pentru terenuri şi lucrări. Dovada este un raport al Curţii de Conturi.

Totul a fost dezvăluit în emisiunea "Punctul de Întâlnire" de la Antena 3, realizată de Radu Tudor.

Fostului edil i se reproşează că a utilizat în mod nejustificat sume de bani din bugetul Primăriei. Videanu şi cei 12 funcţionari ai Primăriei sunt acuzaţi de o serie de nereguli în procedurile de achiziţie a mai multor lucrări în Capitală, plăţi nejustificate, precum şi întocmirea necorespunzătoare şi incompletă a documentaţiei de achiziţie. Decizia instanţei a avut la bază un raport al Curţii de Conturi din 2008.

Potrivit raportului, cea mai mare pagubă a fost realizată prin achiziţionarea, în 2007, a unui teren de 10.000 de metri în localitatea Mihăileşti, din judeţul Giurgiu, la o valoare de aproape cinci ori mai mare decât preţul de piaţă. Terenul era destinat construirii unui adăpost pentru câini.

Adriean Videanu consideră că este nevinovat, mai ales că modalitatea de achiziţionare a terenului din Mihăileşti a fost verificată de mai multe instituţii ale statului.  Liderul democrat liberal mai spune că a atacat decizia la Curtea de Apel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel