Încă un episod de iarnă în centrul țării! Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență și să adapteze viteza la condițiile de drum. Drumarii și polițiștii sunt în trafic.
În acest moment ninge abundent în nord-estul județului Covasna, pe DN11, zona Pasul Oituz și DN2D, la limita cu județul Vrancea, anunță reprezentanții DRDP Brașov.
De asemenea, s-a depus un strat nou de zăpadă în mai multe zone din județul Harghita, mai ales în zonele înalte din nordul județului.
”DRDP Brașov acționează cu utilaje de deszăpezire pe toate sectoarele de drum afectate. Vă rugăm să nu circulați în aceste zone dacă ați apucat să vă schimbați cauciucurile de iarnă și să adaptați viteza la condițiile de drum!”, se arată într-un comunicat de presă.
Nu în ultimul rând, și polițiștii sunt în trafic și monitorizează circulația.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu