VIDEO / Bătrână, reacție emoționantă, după gestul unui tânăr: Vai de mine! Dar cine sunteți? Spuneți-mi o vorbă!

Sursa foto: Facebook Iulian Văcărean
Sursa foto: Facebook Iulian Văcărean

O bătrână de 90 de ani, din București, a avut parte de o reală surpriză, pusă la cale de un tânăr. Femeia nu s-ar fi așteptat niciodată la așa ceva. Reacția ei este extrem de emoționantă.

Bătrâna nu mai iese din casă de teama coronavirusului și s-a trezit cu mai multe plase de mâncare în fața ușii. Responsabilul? Iulian Văcărean, un tânăr din București, care a și postat pe Facebook imaginile emoționante.

"Vai de mine! Nu am primit, de când sunt eu pe fața pământului, atâtea bunătăți! Dar de unde, cine sunteți? Spuneți-mi o vorbă! Eu nu am mai întâlnit atâta binefacere, de când m-a făcut mama mea!", a spus bătrâna.

"Frica păzește bostănăria!"

"Vecinii sunt impacientați că nu mă văd, că eram o mișcare pe aici, la prăvălie. M-am mișcat multă vreme, nu am ținut cont de vârstă. Tot ce am eu e o amețeală groaznică, în rest nu am nimic. Nu m-a durut în viața mea nici măcar o unghie (...) Tare mă mai tem, asta mă oprește să trec pragul. E cum spunea bunica: frica păzește bostănăria! (...) În zodia mea, există un motto: "Vreau să știu" și "Eu pot totul!". Asta m-a călăuzit de-a lungul anilor", a mai spus femeia de 90 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel