Senatorul PSD Nicușor Cionoiu l-a amenințat pe șeful poliției municipiului Călărași, comisarul Emil Deacu, după ce zeci de polițiști au fost mobilizați la alegeri, în localitatea Cuza Vodă.
Senatorul PSD Nicușor Cionoiu l-a amenințat pe șeful poliției municipiului Călărași, comisarul Emil Deacu, pe motiv că localitatea Cuza Vodă a fost invadată de forțele de ordine la alegeri.
Cionoiu se aude, în imagini, spunându-i comisarului Emil Deacu faptul că s-a pus cu el și a greșit. În continuare, îl amenință că 'o să vezi ce pățești', precizându-i polițistului că 'o să fii o poveste.'
"Te-ai pus cu mine și ai greșit... O singură dată dacă îmi mai vorbești că tu nu ești administrator de drumuri, dar tu ești șmecher de drumuri, o să vezi ce pățești. O să fii o poveste", spune social-democratul Cionoiu.
La ceartă a fost prezent și fostul șef de sindicat din Poliție și actual deputat PSD Dumitru Coarnă.
Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a încercat să aplaneze conflictul.
Dialogul continuă astfel:
- Mă dai afară de zece ani.
- Nu te dau eu, te dai tu singur. Ce șmecher ești tu.
- Nu sunt șmecher. Sunt doar ofițer de poliție și sunt la serviciu. Te rog frumos".
S-a deschis dosar penal pentru ultraj după scandalul care a avut loc în localitatea Cuza Vodă, județul Călărași.
VEZI ȘI: Fraudă electorală la alegerile din județul Galați
Contactat de Realitatea PLUS, Nicușor Cionoiu (PSD) a acuzat, în ciuda imaginilor, că s-a ajuns ca 'organul de poliție' să fie condus de un politician. El a precizat că nu-l deranjează prezența Poliției în localitatea Cuza Vodă, ci faptul că au fost prea mulți 'polițai'.
'Am ajuns ca într-o țară, organul de poliție care trebuie să-și facă meseria, să fie condus de un politician. Un efectiv așa de mare pentru o comună așa de mică... Nu mă deranjează prezența Poliției, mă deranjează prezența multor polițai.', a spus Cionoiu.
De asemenea, el a acuzat contracandidații liberali că ar fi cumpărat voturi. În acest sens, a făcut o 'sesizare verbală': 'Am sesizat Poliția. Am făcut sesizare verbală. Am vorbit cu ei.'
Deputatul PSD Dumitru Coarnă a spus însă că nu poate fi vorba de o amenințare.
VEZI ȘI: Alegeri locale parțiale. O femeie s-a prezentat cu 72 de cereri pentru urna mobilă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci