Postul britanic de televiziune Sky a anunțat că renunță la difuzarea unui episod pilot din cadrul unui serial de comedie din cauza criticilor primite cu privire la parodierea lui Michael Jackson.
După difuzarea de joi a trailer-ului episodului pilot în care actorul britanic Joseph Fiennes interpretează rolul Regelui Pop, fiica regretatului muzician și-a exprimat pe Twitter dezgustul față de "parodierea jalnică" a tatălui său. "Sunt incredibil de ofensată de aceasta, așa cum sunt sigură că sunt o mulțime de alți oameni, și sincer mă face să vomit", a scris pe rețeaua de socializare Paris Jackson, în vârstă de 18 ani.
Fiennes, în vârstă de 46 de ani, a declarat înainte de începerea producției serialului că a fost "șocat" că a luat rolul, fiind un londonez alb, din clasa de mijloc.
Paris a revenit ulterior pe Twitter publicând un clip video cu tatăl ei în care acesta spune, în timpul interviu: "Îmi știu rasa, nu trebuie decât să mă uit în oglindă. Știu că sunt negru", notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu