Ploaia torențială de luni a inundat mai multe gospodării și a intrat în casele oamenilor.
Natura s-a dezlănțuit luni după amiază, în localitatea Feneș. Apele umflate de ploile torențiale au acoperit drumurile și au inundat gospodăriile oamenilor.
După cum se poate observa din imaginile trimise de un cititor al ziarulunirea.ro, casa acestuia a fost inundată, apa având deja câțiva zeci de centimetrii adâncime. Pe drum oamenii încearcă din toate puterile să stăvilească furia apelor.
Reamintim faptul că până la ora 14:40 mai multe localități din județ se află sub incidența unei avertizării imediate de Cod Portocaliu de furtuni și vijelii. Localitățile vizate: Zlatna, Câmpeni, Abrud, Bistra, Baia de Arieș, Roșia Montană, Lupșa, Meteș, Vidra, Albac, Sohodol, Horea, Avram Iancu, Scărișoara, Almașu Mare, Gârda de Sus, Bucium, Arieșeni, Vadu Moților, Ciuruleasa, Mogoș, Poiana Vadului, Blandiana, Întregalde, Ponor, Ceru-Băcăinți.
Ioan Jelev a vorbit despre inundațiile devastatoare din România din această perioadă, oferind și o soluție pe termen lung pentru a evita astfel de situații.
Într-un interviu EXCLUSIV acordat DCNEWS, expertul spune că este de părere că România putea fi pregătită mai bine pentru astfel de fenomene devastatoare.
”Sigur că teoretic putem să ne pregătim mai bine, fiindcă țara noastră este supusă periodic unor astfel de fenomene. Apele din țara noastră sunt caracterizate printr-un regim special care se manifestă uneori cu debite enorm de mari, deci cu inundații, iar alteori seceta face astfel încât abia se mai cunosc cursurile apei respective.
Acest fenomen de distribuție inegală în timp a debitelor de ape nu poate fi controlat decât prin regularizarea cursurilor de apă. În acest sens, România de mulți ani a avut un program de amenajare a bazinelor hidrografice din toate punctele de vedere, inclusiv din punct de vedere al activităților economice, din punct de vedere a asigurării surselor de apă, dar și din punct de vedere al reducerii riscului la inundații”, a declarat Ioan Jelev, fostul șef de la Mediu în primul guvern condus de Petre Roman. Vezi aici mai mult
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu