VIDEO Imagini critice din Italia, devastată de vremea severă. Tornadă în Catania

Foto cu caracter ilustrativ. Sursa: Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa: Pixabay

O posibilă Tornadă a fost surprinsă astăzi în Catania, Italia. Furtunile au făcut pagube însemnate. 

Italia a fost lovită de furtuni puternice săptămâna aceasta, în oraşul Catania din Sicilia fiind semnalate marţi ploi abundente şi grindină, iar autorităţile oraşului făcând referire la o "tornadă", relatează dpa, scrie Agerpres. 

Mai mute persoane au fost rănite, însă niciuna nu a avut nevoie de spitalizare, potrivit agenţiei de ştiri ANSA. Locuinţe şi magazine au fost afectate de furtună, copaci au fost dezrădăcinaţi şi drumuri au fost închise.

Avioane redirecționate către alte aeroporturi



Patru avioane au fost redirecţionate către alte aeroporturi. Locuitorii din oraşul de pe Muntele Etna au fost sfătuiţi să rămână în case. În regiunea Liguria, precipitaţiile abundente căzute luni şi marţi au provocat umflarea râurilor.

Un pod de mici dimensiuni s-a prăbuşit, iar zece familii au fost evacuate de echipele de salvare, a informat presa italiană.

În Savona, precipitaţiile căzute luni au fost cele mai abundente din istoria provinciei costiere, provocând alunecări de noroi şi inundaţii. Circulaţia rutieră şi feroviară a fost blocată. 

MAE, atenţionare de călătorie în Italia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Italiană că Serviciul de Protecţie Civilă italian a emis un avertisment de cod roşu de precipitaţii puternice, începând cu 4 octombrie 2021, pentru centrul regiunii Liguria şi zona de vest din regiunea Piemonte.

Fenomene meteorologice intense, pentru care s-a emis un cod portocaliu de ploi abundente, vor fi prezente în restul teritoriului regiunilor Liguria şi Piemonte, precum şi în Lombardia, Emilia-Romagna şi provincia autonomă Trento.

A fost emis, de asemenea, cod galben de precipitaţii intense pentru regiunile Lazio, Umbria, Toscana, Valle d'Aosta, Veneto şi nordul-estul regiunii Sardinia. Condiţiile de instabilitate se vor extinde şi în următoarele zile, din cauza anticiclonului nord-european care va determina deplasarea unei mase de aer ploios şi rece către Marea Mediterană.

Află mai multe aici!

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel