Traficul pe DN 1 are din nou de suferit din cauza lucrărilor la Pasajul Băneasa din Capitală.
La începutul săptămânii, au fost reluate lucrările de reparație și înlocuire a rosturilor de dilatație pe pasaj, iar acestea durează o lună întreagă, față de trei săptămâni în luna mai.
Am fost pe șantier să vedem cum de durează atât de mult lucrările la un pasaj care are 900 de metri lungime. Mai jos aveți filmarea:
„Luni 04.07.2022, reîncep lucrările de reparații și înlocuire rosturi dilatație – pe DN 1 pe sectorul de drum km 8+530 – km 9+235 dreapta – Calea 2, Ploiești – București. Lucrările se vor executa în 3 etape, iar circulația rutieră se va desfășura astfel:
Etapa I - În perioada 04.07.2022 – 13.07.2022 se va restricționa traficul rutier pe banda 3(banda mediană) de circulație DN 1 km 8+530 – km 9+235, sensul de deplasare Ploiești – București (calea2) cu asigurarea a două benzi de circulație cu lățime de 3,50 (benzile 1 și 2).
Etapa II – în 14.07.2022- 23.07.2022 se va restricționa traficul rutier pe banda 2 de circulație a DN 1 km 8+530 km 9+235, sensul de deplasare Ploiești - București (Calea 2) cu asigurarea a două benzi de circulație cu lățime de 3,50 (benzile 1 și 3).
Etapa III – în perioada 24.07.2022 – 02.08.2022 se va restricționa traficul rutier pe banda 1(banda marginala) de circulație a DN 1 km 8+530 -km 9+235, sensul de deplasare Ploiești – București (calea 2) cu asigurarea a două benzi de circulație cu lățime de 3,50 (benzile 2 si 3). Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară”, a transmis CNAIR, la sfârșitul săptămânii trecute.
În 18 luni ar trebui tăiată panglica pe primul lot din A7 finanțat prin PNRR, potrivit unei declarații făcute pe Facebook de ministrul Sorin Grindeanu. Șoferii care au stat cu orele blocați în trafic, pentru a ieși din București pe DN1 în luna mai, știu că aceste promisiuni de pe Facebook nu au cum să se împlinească.
Explicația e foarte simplă și o pot înțelege chiar și cei care nu știu să citească, din clipul care însoțește acest text. Nici CNAIR, nici Ministerul Transporturilor nu au capacitatea administrativă necesară pentru a construi 434 de kilometri de autostradă în 4 ani.
Doar ca să refacă rosturile de dilatație ale unui pod de pe DN1, CNAIR are nevoie de ȘAPTE săptămâni. Fără să le pese că blochează traficul în tot nordul orașului, că afectează zeci de mii de oameni care locuiesc în Ilfov și lucrează în Capitală, plus turiștii care merg la aeroport, ne mai vorbind de ambulanțe sau alte servicii de urgență, administratorii din subordinea lui Grindeanu au pus la lucru doar trei muncitori și un supraveghetor. Doar opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână.
Postările pe Facebook și inaugurările unor segmente de drumuri expres începute cu ani de zile în urmă sunt ușor de făcut. Organizarea unor șantiere în trei schimburi, care să execute lucrările mai repede, în zonele critice, măcar, pare prea dificilă. Chiar și când vorbim de simple reparații, darmite de proiectarea și execuția a sute de kilometri de autostrada de la zero.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu