A fost lansat un nou trailer pentru remake-ul 'Tomb Raider', cu Alicia Vikander în rolul Lara Croft.
Actriţa laureată a unui premiu Oscar Alicia Vikander poate fi văzută în noul trailer pentru remake-ul 'Tomb Raider' atârnând de un copac deasupra unei cascade, sărind cu lianele prin junglă sau trăgând cu arcul, relatează vineri Press Association.
Actriţa din 'Ex Machina' preia rolul Lara Croft de la Angelina Jolie, care a făcut două filme inspirate de popularul joc video. Trailerul, în care se aude pe fundal hitul 'Survivor' al Destiny's Child, o prezintă pe Croft jelindu-l pe tatăl ei, un aventurier excentric al cărui rol este interpretat de Dominic West, care a dispărut când ea era încă un copil.
VIDEO Trailer, 'Tomb Raider'
Lara Croft renunţă la slujba ei de curier pe bicicletă în Londra pentru a căuta ultima lui locaţie cunoscută, un mormânt legendar de pe o insulă, după ce descoperă o înregistrare video lăsată pentru ea în care el afirmă: 'Există o organizaţie numită Trinity care vrea să înceapă un genocid global, trebuie să-i opreşti'. În trailer, Lara Croft mai poate fi văzută aruncându-se dintr-o aeronavă pe cale să explodeze, sărind între morminte sau în timpul unei periculoase călătorii cu o navă pe timp de furtună. De asemenea, ea se întâlneşte cu un misterios locuitor al insulei, interpretat de actorul din 'Hateful Eight' Walton Goggins, care spune că a fost lăsat aici de tatăl Larei Croft. 'Tomb Raider', regizat de Roar Uthaug, va fi lansat în cinematografele din Marea Britanie în luna martie.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu