Video viral: Apariție inedită! Ce a degustat Regele Charles în Samoa

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii se află în Samoa, unde are loc un summit al Commonwealth-ului.

Citește și - ”Ne-ați distrus pământul. Dați-ne un tratat. Vrem un tratat” i-a urlat o senatoare Regelui Charles în Australia. Reacția Parlamentului

Regele Charles a participat joi la o degustare de kava, o băutură preparată după o metodă ancestrală, scrie The Guardian.Monarhul în vârstă de 75 de ani şi regina Camilla au ajuns miercuri în Samoa, în urma unei vizite de şase zile în Australia, redusă din cauza diagnosticului de cancer pe care l-a primit Charles al III-lea acum opt luni.

Ceremonie rituală. Ce este ”ava”

A doua zi după sosire, regele Charles luat parte la o ceremonie rituală în Apia, capitala statului Samoa, unde a băut dintr-o jumătate de nucă de cocos umplută cu kava. Aceasta este o băutură cu efecte anxiolitice numită local 'ava'.

Rădăcina de kava este transformată în pudră, fiind amestecată cu apă înainte de a fi filtrată și consumată. Băutura este parte integrantă a culturii din Pacificul de Sud. ”Dumnezeu să binecuvânteze această ava”, a zis monarhul, îmbrăcat într-un costum de culoare crem, înainte de a bea.

Video

Video AFP - Platforma X

În a doua parte a zilei de joi, regele Charles are în program o deplasare în satul Moata'a, pentru a fi numit ”Tui Taumeasina”, un titlu de mare şef. ”Suntem onoraţi că a ales să fie primit în satul nostru”, a declarat pentru AFP Lenatai Victor Tamapua, un şef local.

Samoa s-a pregătit timp de câteva luni de această vizită

Samoa s-a pregătit timp de câteva luni pentru sosirea regelui Charles, care face prima sa vizită pe acest teritoriu. Este, totodată, prima oară când un summit al Commonwealth-ului, compus iniţial din foste colonii britanice şi apoi extins, se organizează pe o insulă din Pacific.

Liderii prezenţi trebuie să adopte în cadrul întâlnirii, care se derulează până sâmbătă, o declaraţie dedicată conservării oceanelor. De asemenea, summitul promite să reprezinte o nouă oportunitate de a purta discuţii pe tema moştenirii Imperiului Britanic, în special în condițiile în care liderii prezenţi trebuie să aleagă un nou secretar general, care se spune că va proveni de pe continentul african. Toţi cei trei candidaţi la funcţia ocupată de britanica Patricia Scotland în anul 2016 au cerut public plata de despăgubiri pentru rolul Imperiului Britanic în sclavie şi colonialism.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel